Locatarii blocului Carpo 1 din Ioşia, cunoscut şi ca "blocul pensionarilor", s-au trezit cu noaptea în cap, din pricina unui incendiu izbucnit în cabina liftului, la ultimul etaj al imobilului.

Potrivit lt. Camelia Roşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, în urma unui apel făcut la numărul unic de urgenţă 112, în jurul orei 3, pe strada Cazaban s-au deplasat, din cadrul Detaşamentului 2, două autospeciale pentru stins incendii şi un echipaj de prim-ajutor calificat, respectiv un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă.

"La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în interiorul cabinei liftului, casa scării la etajele superioare fiind inundată cu fum", a declarat Roşca, vineri, pentru BIHOREANUL. Drept urmare, pompierii au evacut toţi cei 25 de locatari de la ultimele etaje ale clădirii. Incendiul nu s-a propagat, dar o persoană de 72 de ani a fost transportată la spital, suferind o uşoară intoxicaţie cu fum şi un atac de panică.

Împreună cu angajaţi ai furnizorului de energie electrică şi cu cei ai serviciului de întreţinere al ascensoarelor, după ce au lichidat focul, pompierii militari au ventilat casa scării şi s-au asigurat că incendiul nu va izbucni din nou.

Pompierii militari spun că focul a fost pus intenţionat, variantă confirmată şi de localnici, care spun că acesta nici măcar n-a fost primul foc din lift. Cabina ascensorului a mai fost incendiată de două ori, însă de fiecare dată focul a fost văzut rapid şi stins de locatari.