A fost panică timp de câteva zeci de minute, vineri, în Cartierul Luceafărul din Oradea. Echipaje medicale de urgență şi poliţie au fost chemate la grădiniţa Wedford Academy, după ce un copil părea că se îneacă.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 10.30, educatoarea fiind cea care a sunat la 112.

"Este vorba despre un băieţel în vârstă de 3 ani din grupa mini. Acesta era alături de ceilalţi copilaşi, chiar înainte să primească gustarea, adică câteva fructe, când educatoarea sa a observat că micuţul şi-a băgat câteva degete în gură şi părea că se îneacă. Asistenta noastră a intervenit imediat şi a început să folosească manevra Heimlich, însă nu ieşea nimic, decât salivă. În acelaşi timp educatoarea a sunat la 112 şi a discutat cu echipajele de salvare", a explicat pentru BIHOREANUL Teodora Ciordaş, coordonatoarea grădiniţei Wedford Academy din Cartierul Luceafărul.

Ea a mai spus şi că băieţelul şi-a revenit până au ajuns echipajele medicale. Totuși, a fost transportat la spital de un echipaj SMURD, pentru o evaluare medicală. 

"În final, medicii ne-au transmis că ar putea fi debutul unei laringite, pentru că are amigdalele foarte inflamate. Noi bineînţeles că ne-am speriat şi am încercat să intervenim cât mai rapid", a mai spus coordonatoarea grădiniţei.

Băieţelul a fost transportat în clădirea de pe Coposu a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor, unde va fi investigat și va primi îngrijiri suplimentare.

„Este vorba despre un copil cu amigdalită”, a declarat pentru BIHOREANUL, șeful Unității de Primiri Urgențe - SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea. 

Împreună cu el a plecat şi asistenta grădiniţei, și potrivit coordonatoarei Wedford Academy, ea va sta alături de el şi îi va aştepta pe părinţii micuțului pacient. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!