Locatarii unui bloc cu două etaje de pe strada Republicii din oraşul Valea lui Mihai au fost evacuaţi, joi dimineaţă, de pompieri, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament.

Potrivit maiorului Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, alerta s-a dat la ora 9.10, iar când pompierii au ajuns acolo, flăcările ardeau puternic în apartamentul situat la etajul I. "Pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor, care se manifestau violent la camera de zi a locuinţei, echipajele de pompieri au realizat două dispozitive de stingere, pătrunzând în apartament cu ţevile de refulare atât pe uşă cât şi pe exterior, prin balcon", a declarat Roşca.

De asemenea, militarii au evacuat cei patru locatari care se aflau în bloc în momentul respectiv, ţinând cont că întreg imobilul era inundat cu fum.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, dar proprietara apartamentului în care a izbucnit focul a suferit un atac de panică. Aceasta nu era acasă în timp ce locuinţa ei a fost cuprinsă de flăcări.

După ce au stins flăcările, misiune care a durat circa o oră, pompierii au cercetat şi cauzele incendiului, stabilind că, cel mai probabil, focul a fost provocat de o ţigară. Se pare că proprietara ar fi lăsat ţigara nestinsă în imobil, înainte de a pleca de acasă.

Flăcările au distrus toate bunurile din camera de zi a apartamentului, dar nu au afectat şi celelalte încăperi ori apartamente vecine.