Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit în a doua zi de Paște, a anunțat Vaticanul luni, printr-o declarație video, potrivit Reuters.
Papa Francisc avea 88 de ani și suferea de diverse afecțiuni.
„Dragi frați și surori, cu profundă tristețe trebuie să anunț decesul Sfântului Părinte Francisc”, a transmis cardinalul Kevin Farrell, în direct, pe canalul de televiziune al Vaticanului. „La ora 7:35 în această dimineață, episcopul Romei, Francisc, s-a întors la casa Tatălui”.
Încă de la începutul pontificatului său, Papa Francisc a fost criticat de conservatori pentru deschiderea sa către abordarea unor teme sensibile în Biserica Catolică, cum ar fi abuzurile sexuale comise în cadrul instituției, dar și pentru sprijinul acordat incluziunii femeilor și persoanelor LGBT+.
El a inițiat reforme importante și în ceea ce privește finanțele Vaticanului, făcând sistemul mai transparent. La preluarea mandatului, multe congregații și dioceze, în special din Africa, erau afectate de corupție.
În plus, Vaticanul se confrunta cu o situație financiară dificilă, provocată de criza economică. În întreaga sa activitate, Papa Francisc a promovat compasiunea în locul excluderii, iertarea în locul pedepsei și o mai mare deschidere a Bisericii Catolice.
Moartea sa survine la o zi după ce a apărut în Piața Sfântul Petru pentru a le ura „Paște fericit” miilor de credincioși.