Aflându-se într-o vizită de 3 zile în Armenia, Papa Francisc a avut la dispoziţie un autoturism Dacia Logan alb. Imaginile îl arată pe suveran salutând mulţimea din maşină.

De asemenea, scrie HotNews, într-o fotografie postată pe contul de Facebook al Vatican Radio (foto jos), se vede cum Suveranul Pontif coboară dintr-o astfel de maşină când este primit pe covorul roşu de preşedintele armean Serzh Sargsyan.

Armenia este de opt ori mai mică decât Romania, iar populatia este de doar 3 milioane locuitori. În ultimii cinci ani s-au vândut sub 22.000 de maşini noi din toate mărcile, iar Renault Logan produsă in Rusia este printre modelele cel mai des întalnite, mai scrie HotNews.ro.