28 de maşini de epocă au putut fi admirate, sâmbătă, în Piaţa Unirii din Oradea, în cadrul Retroparadei Toamnei.

"Este vorba despre evenimentul de închidere a sezonului 2017, care se organizează la nivel naţional de Retromobil Club România. S-a organizat în 27 de oraşe din toată ţara, iar la noi, în Oradea, au fost 28 de participanţi, care se încadrează în categoria de vehicul istoric", a precizat BIHOREANULUI Rencsik Otto, reprezentantul RCR Bihor.

Maşinile au fost una mai dichisită decât cealaltă. Trecătorii au putut vedea, de pildă, Skoda Octavia din 1963, Volga M 21 din 1968, Molotov Gaz 51 din 1962, o Dacie din 1972 sau un Ford Thunderbird din 1962, care a atras privirile tuturor.

Cea mai veche maşină a fost un Fiat 500 Topolino, vechi din 1936, o bijuterie de maşină care nu arăta nicicum de 81 de ani.

De precizat că la evenimentul din Piaţa Unirii au participat şi câteva maşini mai noi, care nu erau de epocă, dar şi altele care mai au un an sau doi până la a putea fi clasificate.

Potrivit reprezentantului RCR, următorul eveniment de acest gen se va desfăşura cel mai probabil în luna aprilie a anului viitor.