La Grădinița 27 „Voinicel” din Oradea, copiii cresc împreună cu natura. În cadrul programului „Plantropolis”, derulat de Fundația Comunitară Oradea, copiii și cadrele didactice cultivă legume în curtea grădiniței, pentru a descoperi împreună ce nevoi au plantele, ca să fie viguroase și să devină apoi hrană.

În curtea grădiniței au fost amplasate șase lăzi de lemn, așa-numite bacuri de permacultură, în care copiii, ajutați de educatoare și de părinți, vor planta semințe de legume. Potrivit coordonatoarei proiectului „Creștem împreună cu tine”, educatoarea Natalia Coroiu, scopul este de a-i învăța pe micuți că legumele cresc în pământ, dacă sunt îngrijite și au toate cele necesare, și de a-i convinge să consume cât mai multe fructe și legume.

„Vom cultiva legume în șase bacuri de permacultură, câte unul pentru fiecare grupă a grădiniței”, a precizat Coroiu. De asemenea, un specialist în nutriție le va povesti copiilor cât de importantă este alimentația sănătoasă.

Pe lângă că explorează lumea plantelor, copiii de la Grădinița „Voinicel” mai învață și cum să aibă grijă de mediul înconjurător, colectând selectiv deșeuri și refolosind cât mai multe din bunurile pe care le au. Deja în grădiniță s-au ținut lecții despre aruncarea gunoaielor în cinci fracții și despre realizarea compostului din deșeuri biodegradabile.

Ca să pună în aplicare noțiuni deja învățate de ecologie, preșcolarii au participat, miercuri, la o paradă a costumelor realizate din materiale reciclate sau care pot fi reciclate, precum flacoane, cutii de carton ori saci de plastic.

De la cei mai mici până la cei din grupele mari, copiii au defilat în curtea grădiniței costumați în personajele preferate din desene animate, precum Elsa, Batman ori Spiderman, în zâne ori cowboy. De asemenea, ca să celebreze natura, unii copii s-au costumat în fructe, legume ori copaci cu flori, de asemenea, făcute din hârtii, cartoane sau chiar capace de PET-uri.

Parada s-a încheiat cu aplauzele entuziaste ale părinților.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!