Proiect ambiţios în parcarea de lângă noua Sală Polivalentă din Oradea, de pe strada Traian Blajovici.

Primăria a anunţat luni că va fi construită o centrală electrică fotovoltaică, cu rol de copertină pentru maşinile din parcare, dar şi pentru a asigura alimentarea cu energie electrică a staţiei termice şi a staţiilor auto din zona respectivă.

"Centrala va fi ca o copertină deasupra maşinilor din parcare şi le va proteja inclusiv de soare, ploaie sau ninsoare, iar panourile fotovoltaice vor produce curent electric care va fi folosit la viitoarea staţie geotermală din zona Sălii Polivalente. Staţia geotermală consumă aproximativ 1,1 megawaţi de curent, iar această centrală fotovoltaică va produce aproximativ 0,85 megawaţi, deci rămâne un cost de aproximativ 20% pe care va trebui să-l acoperim noi. Centrala va fi construită pe fonduri norvegiene, pe care le-am accesat inclusiv pentru a introduce încălzirea prin apă geotermală la Sala Polivalentă. Termenul limită de depunere a proiectului este 7 septembrie", a declarat primarul Florin Birta.

Valoarea totală a proiectului este de 2.154.000 de euro, contribuţia din fonduri norvegiene fiind "de peste 1.730.000 de euro", restul - 424.000 de euro - fiind asiguraţi de oraş.

Reprezentanţii municipalităţii estimează că, după procedura de proiectare şi execuţie, noua centrală fotovoltaică ar urma să fie construită în anul 2022.

"Proiectul este încadrat în zona de sud-vest a municipiului Oradea, în vecinătatea amplasamentului noii Săli Polivalente din oraş, limitele fiind cuprinse între străzile Traian Blajovici, Islazului şi hipermarket Auchan. Se vor instala aproximativ 1.480 de module fotovoltaice, cu o putere de aproximativ de 858,4 kWp. Modulele vor fi montate pe o structură metalică fixă, cu fundaţii de beton şi vor fi orientate spre sud-est, sud-vest, la un unghi de înclinaţie de 10 grade, grupate în şiruri şi apoi pot fi conectate la invertoare de 20 de kVA, distribuţie, după o configuraţie definitivă de către proiectant", arată un comunicat al Primăriei.

Fondurile sunt atrase prin "Programul pentru energie în România", Domeniu de interes Energie Regenerabilă, Apel de Proiecte -Apel 3-Capacitate crescută pentru furnizarea energiei regenerabile - Alte surse de energie regenerabilă (SRE). Programul intenţionează să stimuleze şi să dezvolte relaţii de colaborare pe termen lung între Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi România, încurajând parteneriatele bilaterale care au ca obiect dezvoltarea de proiecte, au mai transmis reprezentanţii municipalităţii.