Vestea bună pentru orădenii care trec prin zona Emanuel, fie că-s şoferi, clienţi ai OTL sau simpli pietoni, e că de săptămâna trecută semaforizarea intersecţiei străzilor Primăriei şi Decebal cu Calea Aradului a devenit funcţională.

Partea proastă e că specialiştii firmei însărcinate să execute lucrarea şi să se asigure că timpii de aşteptare din fiecare direcţie sunt corect calibraţi, aşa încât să nu se formeze ambuteiaje, se dovedesc cam Dorei.

Miercurea trecută, un angajat al firmei a urmărit circulaţia câteva ore, timp în care şi-a lăsat parcată maşina într-unul dintre scuarurile din intersecţie, pe spaţiul verde, stricând astfel munca firmei care îl întreţine.

Culmea e că în zonă erau prezenţi şi doi agenţi ai Poliţiei Rutiere care nici nu i-au cerut bărbatului s-o mute, nici nu l-au mângâiat cu vreo amendă.