Consilierii locali au trecut miercuri, cu unanimitate de voturi pentru şi fără comentarii, proiectul de hotărâre şi raportul de specialitate privind aprobarea investiţiei "Parking subteran strada Independenţei", dar şi protocolul de colaborare încheiat între RCS&RDS şi Primărie de a realiza împreună investiţia.

După ce au votat cele două proiecte, consilierii locali au ascultat expunerea arhitectului clujean Macalik Arnold, care a redat, în termeni largi, studiul de fezabilitate realizat pentru investiţie. "Am primit un studiu din 2008 realizat de Proiect Bihor care prevedea ca parcarea să aibă atât nivele subterane cât şi supraetajate, care avea mai multe probleme tehnice. Noi l-am revizuit în pentru a obţine doar un parking subteran, eliberând spaţiul urban de deasupra şi oferind şansa ca acesta să devină un loc al oraşului", a declarat în cadrul şedinţei de CL arhitectul de la Biroul Individual de Arhitectură Kiss Zoltan.

Astfel că, potrivit actualei variante, parcare subterană va avea, aşa cum a fost anunţat, 3 nivele şi 400 de locuri cu intrări şi ieşiri lângă Sinagogă şi lângă statuia lui Mihai Eminescu. "În subteran vor exista nişte bucle interioare care vor permite şoferilor să găsească uşor un loc de parcare, dar şi să iasă rapid din parcare", a mai zis Macalik Arnold.

În acelaşi studiu, firma de proiectare a imaginat şi cum ar putea fi amenajată zona unde la ora actuală funcţionează parcarea. Astfel, aceasta ar putea fi transformată într-o zonă pavată, cu o perdea de copaci spre şosea, unde ar putea fi amenajată şi o cafenea. "Pe malul Crişului în loc de acele scări să fie o rampă lină spre Criş, din capătul podului Ferdinand", a mai spus arhitectul, care a precizat însă că aceste amenajări nu au fost incluse în suma estimată pentru această investiţie, ci strict realizarea parcării cu 3 nivele.

Studiul de fezabilitate arată că investiţia în realizarea parkingului din Independenţei va costa 23.566.113 de lei, adică 5.413.390 de euro. Aceasta va fi suportată de Primăria Oradea, în proporţie de 70%, respectiv de compania RCS&RDS în proporţie de 30%, în urma unui protocol încheiat între cele două. La finalizarea construcţiei, firma de telecomunicaţii ar urma să deţină 60 din cele 400 de locuri.

Citeşte despre iniţiativa Primăriei şi RCS&RDS în materialul: Parcare subterană în centrul oraşului