Deşi trebuia să fie una dintre lucrările de top ale Oradiei, parcarea supraetajată din spatele Palatului de Justiţie a fost deschisă publicului, joi, cu deficienţe serioase.

BIHOREANUL a încercat pe pielea sa experienţa. La intrare, câţiva angajaţi ai unei firme de pază te ajută să scoţi tichetul de parcare ce ridică bariera, dar în interior priveliştea e dezamăgitoare.

Avem o problemă

În jurul prânzului, când afară ploua, apa băltea pe suprafeţe destul de mari, inclusiv pe locurile de parcare şi la uşile de ieşire în casa scării, ceea ce ridică serioase semne de întrebare referitoare la modul de realizare a sistemului de canalizare. Maşinile derapează la viraje, existând risc ridicat de tamponări. De asemenea, două maşini iau cu greu virajul simultan la urcarea, respectiv coborârea între niveluri.

"E foarte bine că s-a făcut, dar sper că vor reveni asupra finisajelor, pentru că se vede că mai e de lucru la ea. Nu-mi plac bălţile, ar fi bine să se rezolve", a spus BIHOREANULUI unul dintre şoferii care a trecut pe aici.

Un alt client din prima zi de parcare, avocatul Arpad Kolozsi, a fost şi mai tranşant. Conducând o maşină de teren, acesta a reclamat că locurile de parcare sunt prea înguste. "Nu-mi place deloc. E un stil pur liberal, aşa să scrieţi! E prea strâmtă pentru viraje şi rămâne prea puţin loc între maşini, respectiv între maşini şi stâlpi", a spus el.

Promisiuni 

Contactat pe această temă, Liviu Andrica, directorul Administraţiei Domeniului Public, care a construit parcarea şi urmează să o predea Administraţiei Imobiliare Oradea, s-a declarat iniţial surprins de cele constatate de reporteri şi chiar de faptul că parkingul e deschis publicului, deşi municipalitatea a anunţat încă din 30 aprilie, când lucrarea a fost recepţionată parţial, că 15 mai e prima zi în care orădenii vor putea parca aici.

"Cert este că în 29 aprilie a mers acolo o comisie de recepţie a lucrărilor, dar să vedem ce zice acum, să constatăm calitatea lucrărilor şi pe timp de ploaie. Mulţumesc că îmi spuneţi de aceste deficienţe, dar ţineţi cont că recepţia finală nu s-a încheiat. Urmează să stabilim dacă constructorul a respectat proiectul tehnic, dacă a folosit vopseaua recomandată, cert este că vom remedia toate deficienţele care apar sau care au apărut", a precizat Liviu Andrica, şeful ADP Oradea.

Solicitat şi el să ofere un punct de vedere asupra celor constatate de BIHOREANUL, şeful Administraţiei Imobiliare Oradea, Cristian Beltechi, susţine că nici vorbă să plouă înăuntru şi că apa, care bălteşte inclusiv lângă canalele de scurgere, ar proveni de la... curăţenie. "Aseară am dus două maşini de la RER ca să spele pe jos şi să vedem pantele, pentru că dacă e uscat, nu ai cum să vezi căderea apei", a spus Beltechi, recunoscând că şi el a văzut că sunt unele lacune în executarea lucrărilor şi promiţând că vor fi remediate înainte de recepţia finală. "Şi eu am văzut că se înfundă 3 sifoane de la etaj cu puful de la plopii din zonă. Aceste sifoane au fost înlocuite şi acum nu mai este nicio problemă", susţine Beltechi.

"Aveţi dreptate"

Şi totuşi, apa bălteşte şi rămâne de văzut şi cum vor rezolva reprezentanţii municipalităţii problemele.

Oricum, după discuţia cu BIHOREANUL, managerul ADP a mers să verifice chiar el cele semnalate. Concluzia? "Aveţi perfectă dreptate cu derapajul. Am ajuns la parcare şi m-am simţit ca în copilărie, când ne dădeam pe gheaţă. Am vorbit cu domnul Roşca, cel desemnat de firma Construcţii Bihor să răspundă de lucrare, e plecat, dar a spus că soluţia pe care o va adopta va fi de sablare, de rugozitate, pe aleile de circulaţie, cu toate că dânsul zice că au dat cu vopsea antiderapantă. Deci, toate deficienţele se vor rezolva", a promis Andrica.

De precizat că, până la 31 iulie, toţi cei care îşi lasă maşinile în parcarea supraterană o fac gratuit, tarifele urmând să fie stabilite abia luna următoare, de Consiliul Local. "Conform planurilor municipalităţii, cei care vor parca aici vor beneficia de tarife mai mici decât în celelalte parcări din oraş, iar tariful practicat pentru riveranii din zonă şi cei care parchează aici ocazional va fi de asemenea diferenţiat", arată un comunicat al Primăriei.

Parcarea supraetajată din spatele Palatului de Justiţie a fost realizată de firma Construcţii Bihor, după un proiect al arhitectului Ernest Pafka, are în total 457 de locuri, dintre care şapte chiar lângă intrare, la demisol, pentru persoanele cu handicap, dar şi 1.009 mp de spaţii comerciale, care urmează să fie licitate. Un loc de parcare are o lăţime de 2,5 metri şi o lungime de 4 m. Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la 4.076.957 euro, fără TVA, lucrarea fiind contractată cu credit furnizor. Asta înseamnă că firma Construcţii Bihor şi ProArh au suportat cheltuielile de realizare, acestea urmând să fie decontate eşalonat, în rate egale, de ADP Oradea timp de 60 de luni, prin bilete de ordin.

Citiţi detalii despre parcare în articolul "Parcarea supraterană din spatele Tribunalului va fi deschisă din 15 mai (FOTO)"