Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a făcut public, sâmbătă, numele suspectului căutat pentru uciderea tânărului găsit mort pe malul Peţei. Numele său este Rogia Sorin Ioan, are 27 de ani.

Anunţul a fost făcut printr-un SMS, de către prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Maria Cotrău.

"În cauza având ca obiect fapta de omor comisă în Oradea, în cursul zilei de sâmbătă s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul Rogia Sorin Ioan, în vârstă de 27 de ani", a anunţat Cotrău.

Individul este căutat, însă, de poliţişti. "Acesta nu se află la acest moment în custodia autorităţilor judicare, fiind derulate activităţi specifice în vederea găsirii lui, însă, în vederea punerii lui sub acuzare există indicii temeinice", arată comunicatul.

BIHOREANUL a aflat că suspectul, car e adispărut de acasă, provine dintr-o familie bună. El este fiul medicului Raul Mihai Rogia, chirurg la Spitalul Judeţean din Oradea.