Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a trimis, vineri, un comunicat de presă legat de percheziţiile efectuate, joi, pe domeniul familiei Micula, dezvăluind că dosarul deschis vizează nu doar nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj, ci şi infracţiunea de "favorizarea făptuitorului". 

Într-o postare pe Facebook, Victoraş Micula dădea de înţeles că se bănuieşte că beneficiază de protecţie sau, cum a scris el, "DGA face nişte abuzuri "grosolane" cu privire la faptul că, vezi Doamne, pe mine mă protejează naiba cu puii".

Cu jandarmi de la Bucureşti

"Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea efectuează cercetări într-un dosar având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 342 aliniat 1 şi 5 Cod penal, braconaj, prev. de art. 42. alin. 1 lit a din Legea nr. 407/2006 şi favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 Cod penal, fapte cu privire la care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem (adică nu faţă de o persoană anume - n.r.)", se arată în comunicatul transmis de Parchet. 

În acest dosar, precizează Parchetul, în cursul zilei de joi, pe baza unei autorizaţii emise de instanţă şi sub coordonarea procurorului, "poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Anticorupţie şi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor - Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane fizice de pe raza municipiului Oradea". 

Interesant este faptul că pentru aceste percheziţii au fost aduşi şi jandarmi de la Bucureşti, mai precis din Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Capitalei. 

"Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii penale în cauză", se mai arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. 

"Vezi Doamne... mă protejează naiba cu puii"

În două mesaje postate joi seara pe Facebook, Victor Micula a dezvăluit că anchetatorii au suspiciuni că ar beneficia de protecţia unor persoane cu funcţii sau instituţii ale statului.

"În urmă cu puţin timp au "descins" vreo 30 de oameni. Aveau uniforme, aveau mitraliere, aveau tot ce trebuie... deci lăsaţi vrăjeala că nu aveţi echipament în dotare (trimitere la scandalul iscat de uciderea poliţistului din Timiş – n.r.). Din păcate, nu la fel de dotaţi "moral" erau şi majoritatea din echipă. DGA face nişte abuzuri "grosolane" cu privire la faptul că, vezi Doamne, pe mine mă protejează naiba cu puii", a scris Victoraş Micula.

După cum BIHOREANUL a arătat, dosarul deschis ar avea legătură cu scandalul din luna martie a acestui an, care l-a avut ca protagonist pe Micula junior. Atunci, au apărut pe internet înregistrări cu Victoraş şi cu amici de-ai săi făcând drifturi şi curse de viteză cu bolizi, dar şi trageri cu un pistol despre care tinerii susţineau că ar fi AK47, dar despre care ulterior au pretins că ar fi fost doar o armă de airsoft.

Citeşte şi:

Percheziţii ample în cartierul VIP-urilor din Oradea. În vizor: celebrul Victoraş Micula (FOTO / VIDEO)

Percheziţiile s-au încheiat. Victoraş Micula: "Aşa-i România, ce să-i faci? În campanie electorală e nevoie de arestaţi" (VIDEO)

De ce au fost percheziţii la Victoraş Micula? Parchetul Oradea: "A fost armă letală" (VIDEO)