Incredibil, dar adevărat: şeful Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, Marius Pîrcioagă, s-a hotărât să devină doctor! A nu se înţelege însă că birocratul cu carnet de PDL-ist s-a pus să înveţe medicină, meserie de care s-a ferit mereu, ci doar să pună mâna pe un titlu de doctor în ştiinţe medicale.

12 doctor.jpgBihorel a aflat că - profitând de funcţia politică pe care o deţine, şi care nu presupune mare osteneală mai ales că spitalele importante nu se mai află în subordinea sa, ci a Primăriei - Pîrcioagă s-a înscris la doctorat la Sorbonica, alegându-şi ca temă medicina în situaţii de urgenţă şi conducător de doctorat pe profesorul Szegedi Ladislau.

Şi, pentru că a uitat şi puţinul pe care l-a învăţat în facultate, şeful DSP a găsit şi un "negrişor" care să-i scrie lucrarea de doctorat.

Bihorel promite de pe acum că va participa la susţinerea tezei de doctorat, care este publică, pentru a se amuza de felul în care Pîrcioagă se va căzni să citească din lucrare. Nu de alta, dar ar fi o strădanie sisifică să înveţe pe de rost fie şi rezumatul. Se anunţă, deci, distracţie!