Cu mari întârzieri, clujenii de la Nord Conforest ar putea finaliza lucrările de modernizare a Parcului 1 Decembrie în următoarele zile.
Potrivit viceprimarului Teofil Filimon, firma mai are de finalizat doar lucrări care țin de spațiile verzi. În prezent, muncitorii lucrează în zona cuprinsă între Casa de Cultură a Sindicatelor și Piața 1 Decembrie, unde au avut organizarea de șantier. Aici, au de făcut rețele de irigații la spațiile de verzi și de finalizat plantările. De asemenea, mai au de remediat lucrări deja executate, dar care au nevoie de reparații, inclusiv în jurul statuii din centrul parcului.
„Le-am cerut ca până la 1 octombrie toate lucrările să fie finalizate, personal nu cred că vor termina până joi. Dar până la începutul săptămânii viitoare ar trebui să iasă din parc”, a declarat Filimon, marți, pentru BIHOREANUL.
După ce reabilitarea va fi finalizată, Primăria va trebui să recepționeze lucrările și să decidă și nota de plată. Cum cel de-al patrulea termen de amânare dat de municipalitate firmei Nord Conforest a expirat pe 17 august, de atunci Primăria aplică penalități de întârziere în valoare de 1% pe zi din valoarea lucrărilor neexecutate la acea vreme.
Primăria nu a precizat încă despre ce sumă este vorba. „Cuantumul penalităților îl vom comunica odată cu finalizarea lucrărilor”, a precizat și purtătorul de cuvânt al Primăriei, Octavian Haragoș.
Contractul pentru modernizarea Parcului 1 Decembrie din Oradea a fost atribuit, în urma unei licitații publice finalizate în iulie 2025, firmei clujene Nord Conforest SA, pentru suma de 43.494.887,24 lei fără TVA. Constructorul face parte din grupul ACI Cluj, controlat de oamenii de afaceri Ioan și Dorin Așchilean, din acționariat făcând parte și Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania.
Proiectul a prevăzut modernizarea întregii suprafețe de 7,8 hectare a parcului, dintre care aproximativ 5 hectare de spații verzi. Lucrările ar fi trebuit încheiate în primăvara anului 2026, dar constructorul clujean s-a mișcat cu lentoare, iar Primăria Oradea i-a acordat nu mai puțin de patru păsuiri.
Aceeași firmă mai are întârzieri serioase la execuția unor rețele de apă și canalizare în cartierul Episcopia. Șantierul a demarat în 2024, cu un termen de execuție de numai 8 luni, dar nu a fost finalizat nici acum. BIHOREANUL a relatat că, în urma unei întâlniri în teren care a avut loc vinerea trecută, primarul Florin Birta a cerut firmei să grăbească ritmul lucrărilor, amenințând că altfel reziliază contractul.