Lucrările de amenajare a Parcului Padiş, delimitat de străzile Calea Aradului, Octavian Goga şi Padişului sunt pe care să înceapă. "Municipalitatea prin Direcţia Tehică lucrează momentan la verificarea proiectului de amenajare a Parcului Padiş, urmând ca cel mai probabil în cursul lunii următoare să fie predat amplasamentul în vederea începerii lucrărilor de amenajare", se arată într-un comunicat trimis marţi de Primărie.

Având în vedere lipsa spaţiilor verzi în acea zonă, primăria vrea să ofere locuitorilor un loc de promenadă, iar pentru copii unul de joacă.

"Investiţia presupune amenajarea de alei, scuaruri, amenajarea de locuri de joacă pentru copii, construirea unei toalete publice, montarea a trei cişmele, dar şi realizarea unei fântâni arteziene. Parcul va avea două zone verzi: una cuprinsă între Calea Aradului şi str. Vlădeasa (6.600mp) şi una cuprinsă între str. Vlădeasa şi str. Octavian Goga (3.150 mp)", se precizează în informarea municipalităţii.

De asemenea, proiectul presupune montarea de bănci şi coşuri de gunoi. "Se va avea în vedere plantarea de arbori şi arbuşti pe toată suprafaţa parcului", se mai arată în comunicat.

Proiectantul lucrării este firma Proexco, iar executantul va fi Selina, în asociere cu Proexco şi Paniman. Valoarea totală a contractului, care cuprinde atât proiectarea cât şi asistenţa tehnică şi execuţia, este de 1.075.550 de lei.