Mai mulţi părinţi din Oradea care au ales să adopte copii s-au organizat într-o asociaţie pentru a se putea sprijini reciproc, dar şi pentru a încerca să-i ajute pe alţi viitori părinţi. "Asociaţia Părinţilor Adoptivi îşi doreşte să reunească interesele copilului aflat în dificultate cu cele ale acelor familii care îşi doresc să adopte", a declarat Ioan Popa Baciu, unul dintre membrii asociaţiei, joi, într-o conferinţă de presă la care au participat mai mulţi părinţi adoptivi.

Printre dezideratele asociaţiei se numără simplificarea procesului birocratic până la finalizarea adopţiei, care poate dura chiar şi un an jumătate. "Sistemul este încă foarte dificil. Nu este neapărat vina celor de la DGASPC Bihor, ci a legislaţiei în vigoare pe care dorim să o influenţăm. Acum, pentru ca un copil să fie declarat adoptabil, rudele biologice până la gradul IV trebuie să renunţe la el în scris", a precizat Ioan Popa Baciu.

Deocamdată în asociaţie s-au înscris circa 15-20 de familii. Prima acţiune plănuită de Asociaţia Părinţilor Adoptivi se va desfăşura pe 2 iunie, la Orăşelul Copiilor, unde va avea loc prima ediţie a Zilei Copilului Adoptat. Evenimentul va începe de la ora 16 cu mai multe ateliere de creaţie, urmate de recitaluri oferite de copii adoptaţi.

De la ora 18, în sala de conferinţe, va avea loc conferinţa "Paşi în adopţie", dedicată atât părinţilor care au adoptat cât şi celor care intenţionează să o facă. "Copiii adoptaţi au de multe ori nevoie de o atenţie specială şi am convingerea că reuniţi sub cupola unei organizaţii cum este Asociaţia Copilului Adoptat vom putea face pentru ei mult mai mult şi mult mai bine", a mai afirmat acesta.

Reprezentantele DGASPC Bihor la conferinţa de joi, psihologul Mădălina Bronţ şi asistenul social Mihaela Mitraşca, au declarat că salută iniţiativa părinţilor de a se organiza într-o asociaţie care să sprijine adopţia. Acestea au precizat că, în 2012, 26 de familii au adoptat, iar până la sfârşitul lunii aprilie a acestui an alţi 13 copii au fost adoptaţi.