Două şcoli orădene au făcut un pas important în era tehnologiei: au implementat programe de cataloage virtuale, ceea ce înseamnă că le dau şansa părinţilor elevilor să verifice din faţa oricărui calculator conectat la internet situaţia şcolară a copiilor.

Control pe net

Şcoala cu clasele I-VIII Ioan Bogdan din Oradea are funcţional acest sistem de la începutul semestrului al doilea din acest an şcolar, adică de aproximativ două luni. "Am aşteptat până acum pentru că sunt costuri mari, care ar fi trebuit suportate de Guvern, dar nu a fost aşa", spune directorul şcolii, Corneliu Surlă. Ideea introducerii cataloagelor virtuale a pornit de la premiza că elevii care au note mici nu arată întotdeauna carnetele de elev părinţilor, iar aceştia pot afla situaţia şcolară a copiilor abia la şedinţele cu părinţii.

Procedura e simplă, explică directorul: "Profesorul a terminat orele, merge la un calculator în sala profesorală, accesează site-ul, îşi introduce parola, programul îl recunoaşte şi îi arată doar obiectul său, adică materiile la care predă. Acolo introduce la fiecare elev în parte note şi absenţe". Astfel, profesorul poate să vadă doar notele elevilor la materiile sale, nu şi la altele. Singurii profesorii care au acces la toate notele şi absenţele sunt diriginţii.

Fiecare părinte a primit pe adresa de e-mail lăsată la şcoală un nume de utilizator şi o parolă. Ca să vadă ce note a luat copilul său, accesează site-ul www.noteincatalog.ro, selectează judeţul Bihor şi şcoala Ioan Bogdan, introduce user-ul şi parola, apoi are acces la notele şi absenţele copilului său. Niciun părinte nu poate vedea notele sau absenţele altor elevi, la fel cum niciunul nu poate face vreo modificare. "Poate doar să vizualizeze situaţia şcolară", precizează Surlă.

Directorul recunoaşte că există o problemă cu unii părinţi, care nu ştiu să utilizeze calculatorul şi nu au nici adrese de e-mail sau care n-au internet. "Le-am recomandat să meargă la rude, vecini să înveţe", spune managerul şcolii.

Nu-i scuteşte de şedinţe

Totodată, pe site profesorii pot lăsa anumite observaţii pentru părinţi referitor la activitatea elevilor, precum, de pildă, faptul că la o anumită materie nu şi-a făcut temele sau proiectul cerut. Astfel, părinţii află mai repede şi mai comod decât dacă s-ar duce la şcoală ce probleme au copiii lor. "Chiar dacă avem acest program, părintele nu e scutit de şedinţele cu părinţi, de comunicarea directă cu consiliul profesoral al clasei", precizează directorul Surlă. E doar o modalitate de a înlesni comunicarea.

Directorul spune că şi cadrele didactice sunt, în mare parte, mulţumite de sistem. "Din păcate, avem şi câţiva profesori care încă nu se pricep la noul program, dar îi învaţă colegii care sunt mai pricepuţi cu tehnica modernă", precizează Surlă.

Şi Colegiul Naţional Mihai Eminescu a introdus cataloage virtuale din acest semestru şcolar. "Pentru anul în curs, programul nu va fi funcţional sută la sută, pentru că e aşa făcut încât calculează şi mediile. Cum nu avem trecute notele şi absenţele din semestrul I şi ar fi o muncă titanică să le trecem din urmă, programul va fi utilizat la cotă maximă abia în anul şcolar următor", explică directorul de la Eminescu, Iosif Eilender. Acesta susţine că părinţii elevilor de la Eminescu sunt mulţumiţi de noul proiect, mai cu seamă că datele fiecărui elev sunt confidenţiale.

Şi la Beiuş

Colegiul Naţional Samuil Vuşcan din Beiuş va fi a treia şcoală din judeţ care va introduce cataloagele pe internet. "Suntem în curs de implementare, cam peste trei săptămâni sperăm să-i dăm drumul", a declarat directorul şcolii, Traian Stanciu.

Managerul unităţii de învăţământ speră că programul va prinde printre părinţi, care vor conştientiza avantajele lui. Totodată, directorul spune că şi cea mai mare parte a profesorilor din şcoală sunt încântaţi de noul sistem, însă recunoaşte că mai există o parte a cadrelor didactice care sunt nemulţumite că trebuie să facă muncă în plus după ore, introducând notele şi absenţele în cataloagele de pe net.