Europarlamentarii au aprobat marți - cu 370 voturi pentru, 199 împotrivă și 46 abțineri - o directivă ce urmărește reducerea substanțială a emisiilor de gaze cu efect de seră și reducerea consumului de energie, prin renovarea clădirilor neperformante energetic, precum și prin eliminarea centralelor termice care folosesc combustibilii fosili (gaze naturale, cărbuni, combustibili petrolieri) până în 2040.

Pentru a deveni lege, directiva privind performanța energetică a clădirilor trebuie să fie aprobată și de Consiliul Uniunii Europene, format din reprezentanți ai fiecărui stat membru.

Clădiri cu emisii zero

„Se dorește ca numărul clădirilor cu performanța energetică cea mai slabă care sunt renovate să crească, iar schimbul de informații privind performanța energetică să fie îmbunătățit. Toate clădirile noi ar trebui să aibă emisii zero începând din 2030; clădirile noi ocupate sau deținute de autoritățile publice ar trebui să aibă emisii zero începând din 2028. Statele membre vor putea lua în considerare potențialul de încălzire globală pe durata ciclului de viață al clădirilor, care include fabricarea și eliminarea produselor pentru construcții utilizate la ridicarea lor”, se arată într-o informare a Parlamentului European.

În cazul clădirilor rezidențiale, țările UE vor trebui să aplice măsuri pentru a asigura o reducere a energiei primare medii utilizate cu cel puțin 16% până în 2030 și cu cel puțin 20-22% până în 2035.

Conform noii directive, statele membre vor trebui să renoveze 16% din clădirile nerezidențiale cu cele mai slabe performanțe energetice până în 2030, respectiv 26% dintre acestea până în 2033. 

„Dacă este posibil din punct de vedere tehnic și economic, țările Uniunii ar trebui să introducă treptat utilizarea panourilor solare în clădirile publice și nerezidențiale, în funcție de dimensiunea lor, și în toate clădirile rezidențiale noi până în 2030”, mai arată comunicatul Parlamentului European. 

Clădirile agricole și de patrimoniu ar putea fi scutite de la aplicarea noilor norme. Țările Uniunii pot decide să excludă și clădirile protejate pentru calitățile lor arhitectonice sau istorice speciale, clădirile utilizate temporar, precum și bisericile și lăcașurile de cult.

Fără combustibili fosili din 2040

O măsură importantă vizează centralele care folosesc combustibili fosili, inclusiv gaze naturale.

„Statele membre trebuie să adopte măsuri pentru a decarboniza sistemele de încălzire și a elimina treptat combustibilii fosili din instalațiile de încălzire și răcire, obiectivul fiind eliminarea completă a centralelor termice pe bază de combustibili fosili până în 2040”, se arată în informarea făcută de PE, după adoptarea directivei.

Potrivit textului directivei, gazele naturale sunt cele mai folosite pentru încălzirea clădirilor rezidențiale în țările UE, furnizând 42% din energia totală folosită.

Directiva arată că „subvenționarea centralelor individuale pe bază de combustibili fosili va fi interzisă începând din 2025”. 

„Va fi în continuare posibil să se acorde stimulente financiare pentru sistemele de încălzire hibride, cum ar fi cele care combină o centrală pe combustibili fosili cu o instalație termică solară sau o pompă de căldură”, precizează același comunicat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!