UDMR are oficial un adversar la voturile maghiarilor din România. Curtea de Apel Bucureşti a decis înregistrarea Partidului Popular Maghiar, formaţiune înfiinţată de europarlamentarul Laszlo Tokes şi de Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania.

Decizia instanţei are caracter definitiv şi irevocabil, după ce iniţial, tribunalul respinsese cererea radicalilor maghiari de înregistrare a noii formaţiuni politice. Europarlamentarul Tokes Laszlo acuza UDMR, în data de 13 iunie, că ar colabora cu o persoană fizică română "cu un fundal îndoielnic şi simţăminte ostile" pentru a pune piedici înregistrării noului partid maghiar, iniţiat de CNMT.

Toro T. Tibor, preşedintele CNMT, a spus că partidul va încerca să obţină voturile celor circa 600 de mii de alegători pe care i-a pierdut UDMR în ultimii 20 de ani şi să mobilizeze această masă electorală.

"Şi celelalte partide care reprezintă comunitatea maghiară îşi propun, în campanie electorală, să lupte pentru autonomie, dar apoi uită şi au alte priorităţi. În primul rând aşteptăm să ne înregistreze, apoi vom trece la o mobilizare a comunităţii maghiare. Vom avea tratative pentru colaborare şi la alegerile locale, nu doar în Ţinutul Secuiesc, unde e loc pentru competiţie dură. Toate posibilităţile sunt deschise, să ne punem la aceeaşi masă să analizăm posibilităţile. Toţi vorbesc despre autonomie, adică anumite instituţii ale statului să preia prerogative pentru a rezolva probleme de identitate ale comunităţii maghiare. Acest punct în program rămâne acolo doar. UDMR vorbeşte în campanie despre autonomie şi apoi se pierde subiectul. Noi propunem autonomia pe baza criteriilor europene, vom propune şi oameni care reprezintă interesele maghiarimii", a afirmat el.

Tibor a mai spus că prin apariţia partidului lui Tokes, "politica hegemonică a UDMR a luat sfârşit".