Partidul Pro România, înfiinţat de fostul copreşedinte ALDE şi fostul vicepremier Daniel Constantin, exclus de către Tăriceanu, face apel către parlamentarii bihoreni să nu voteze moţiunea de centură împotriva Guvernului, printr-un comunicat semnat de filiala judeţeană. 

"România are nevoie, mai mult ca oricând, de stabilitate economică şi politică, de coerenţă în actul de guvernare, de menţinerea încrederii partenerilor internaţionali şi a investitorilor", transmit reprezentanţii noii formaţiuni. 

Pro România, filiala Bihor, spune că moţiunea a fost scrisă "pe repede înainte, pe genunchi". "România nu are nevoie de o criză politică prelungită menită să stopeze creşterea economică şi să arunce societatea în haos. Mesajele mediului de afaceri afectat de cursul euro crescut de instabilitatea politică sunt dintre cele mai sumbre: importurile la produsele de larg consum secătuiesc buzunarele românilor, la fel şi ale celor care au credite în valută; un cost al vieţii crescut inutil bazat pe orgoliile şi probleme personale cu legea ale celor doi preşedinţi de partide: PSD şi ALDE".

Reprezentanţii Pro România, unde recent s-a mutat şi Octavian Bara, fost secretar general al ALDE Bihor, spun că este un moment de cotitură majoră în politica românească, "moment în care trebuie să ne dovedim maturitatea şi responsabilitatea".

"Acum este momentul hotărâtor prin care putem să ne dezicem de abuzuri, de maniera totalitară de a face politică şi de ifosele dictatoriale ale unor lideri cu un comportament incompatibil cu democraţia", se mai precizează în comunicat. 

PSD va încerca să forţeze citirea moţiunii de cenzură, duminică, în Parlament. Sorin Grindeanu a susţinut că acest lucru nu ar fi legal, căci moţiunea trebuie transmisă întâi Guvernului.

Noul preşedinte al PNL, Ludovic Orban, a anunţat că parlamentarii PNL nu vor participa duminică la reuniunea pentru citirea moţiunii.

Citeşte şi: Surpriză: Octavian Bara a trecut de la ALDE la Pro România şi cere demisia lui Dragnea şi Tăriceanu, „devoratorii de alianţe”