Concertul de acum o săptămână al grupului Pasărea Rock a fost unul neobişnuit. În primul rând pentru că am văzut la muncă un super-grup de muzicieni veniţi din direcţii diferite, dar cu legături destul de strânse între ei. Doar doi dintre cei de pe scenă (chitaristul Teo Boar şi clăparul Vlady Cnejevici) nu au legături directe cu Phoenix. Ceilalţi au conexiuni vechi de 10 ani (Cristi Gram), 34 de ani (Mani Neumann), 39 de ani (Ovidiu Lipan Şăndărică), 43 de ani (Ioji Kappl) şi 44 de ani (Mircea Baniciu).
A fost neobişnuit şi din pricina repertoriului. Mai rar ai ocazia să asculţi o asemenea compilaţie de tip Best Of. Era şi firesc să fie aşa, fiindcă Pasărea Rock e paradoxală. Deşi abia născută, are în spate o istorie de zeci de ani. Playlist-ul a fost axat pe câteva dintre cele mai iubite cântece din repertoriul Phoenix şi Mircea Baniciu. Doar două au fost noi, dintre care unul (Praznic năpraznic) dă deja semne de priză la public, în ciuda videoclipului gen Etno TV.
În ce direcţie o va lua Pasărea Rock? Aceasta este marea întrebare. Cei 3+4 au testat publicul în acest turneu naţional şi au primit confirmări încurajatoare. Da, publicul îi vrea! Dacă vor continua doar cu cântecele trecutului, îşi vor asigura o existenţă liniştită în următorii câţiva ani, timp în care vor face turul serbărilor din oraşele României şi le vor îndulci românilor petrecerile în aer liber. Dar dacă vor veni cu cântece noi, vor fi acestea acceptate de către public? Căci, până la urmă, tot publicul este suveran. Un suveran cam conservator, aş adăuga.
Acesta e punctul sensibil care face diferenţa dintre artişti: unii au curajul să impună direcţii şi să-şi tragă publicul după ei, în timp ce alţii se mulţumesc să meargă pe cărări gata bătătorite. Oricâte bube ar avea pe orgoliu, Nicolae Covaci a fost întotdeauna un lider. În orice formulă a funcţionat Phoenix, a avut puterea să creeze mereu ceva nou, să smulgă aplauze noi, să atragă public tânăr, să facă un pas înainte. Dacă va lansa câteva hituri pe un prim album, Pasărea Rock se poate gândi la un viitor mai lung. Iar dacă în următorii doi-trei ani va reduce ponderea cântecelor vechi din repertoriu la 50-60%, atunci se va putea vorbi despre succesul proiectului.
Pasărea Rock este o mişcare de răspuns la zbaterile în propria cenuşă ale Păsării Phoenix, pe care, cu încăpăţânarea sa legendară, Covaci crede că o poate duce la infinit. Urmând dictonul "Phoenix, însă... eu", transformat şi în titlu de carte auto-biografică, Nicu Covaci crede că e suficient să mute plăcuţa de înmatriculare cu nume personalizat de pe o maşină pe alta. În replică, Păsărea Rock a adoptat tactica mecanicului auto pasionat, îndrăgostit de fiecare piesă: a mutat motorul, computerul de bord şi sistemul de direcţie pe o caroserie nouă, la care a ataşat roţi noi, mai puternice. Diferenţa e vizibilă, iar reacţia publicului reconfirmă o lege nescrisă a entertainmentului: publicul se ataşează de oameni, de voci şi de cântece, nicidecum de branduri.