Orădenii s-au obişnuit deja să vadă, de-a lungul Crişului Repede, cupluri de lebede ori de raţe sălbatice acomodate cu agitaţia oraşului, ba chiar dând impresia că le place. Ce nu ştiu locuitorii oraşului este că, dacă merg spre graniţa cu Ungaria şi au răbdare să zăbovească pe malurile lacurilor artificiale formate în zonă, vor da de o adevărată expoziţie de păsări!
Lacuri ascunse
Pe Calea Borşului, după staţia de epurare a apelor uzate, un drum îngust şi pietruit, care probabil nici nu figurează pe hărţi, şerpuieşte pe malurile aşa-numitelor iazuri biologice ale staţiei. Întinse pe 57 de hectare şi "înghiţind" un milion de metri cubi de apă, acestea au rolul de a epura apa cu mijloace biologice, în cazul unor avarii în staţie. Existente acolo, de zeci de ani, iazuri artificial create care s-au integrat perfect în decor: malurile lor sunt pline de stufăriş, astfel că de multe ori trecătorii nici măcar nu văd luciul de apă.
Peisajul acvatic e completat de vecinătatea Crişului Repede şi a gropilor uriaşe rămase în urma exploatărilor din balastiere, gropi ce s-au umplut la rândul lor cu cantităţi considerabile de apă.
Musafiri de toate felurile
Chiar dacă au în spate turnul centralei termoelectrice a oraşului, dar şi alte fabrici şi uzine, toate aceste iazuri şi lacuri au devenit adăposturi perfecte pentru mii de păsări de apă din felurite specii: raţe sălbatice, corcodei, lişiţe, egrete mari, stârci cenuşii. Toate au devenit fireşti pentru arealul din marginea oraşului, dar uneori mai apar şi musafiri speciali. "Am văzut chiar şi oaspeţi rari, precum fluierarul de zăvoi sau piciorongul", spune Mihai Togor (foto), şeful Asociaţiei Aqua Crisius, care are în custodie defileul Crişului Repede.
Pe timp de vară, pot fi văzute doar dis de dimineaţă ori seara târziu. Când soarele arde cu putere, se ascund în desişul de păpuriş. Doar foşnetul aripilor le trădează, la fel cum o face şi ciripitul puilor. Zburătoarele n-au nicio problemă cu fumul CET-ului sau cu praful ridicat de pe fostele halde de şlam ale Aluminei. Pentru ele, stufărişul este un univers ideal.
"Totu-i poluat"
"E plin de păsări peste tot. Aici cuibăresc, scot pui. Chiar şi vidre am văzut", spune un pescar, obişnuit al locului. Pensionar, bărbatul îşi petrece multe zile de vară pe marginile iazurilor, cu undiţa în mână, şi se jură că prinde o mulţime de peşti. Niciodată, însă, nu duce nimic acasă. "Ştiu oameni care s-au îmbolnăvit de la peştii ăştia...". Pescuieşte doar de amorul artei, însă păsările pe care le observă se hrănesc cu peştii din lacurile industriale. "Dumnezeu ştie ce-o fi şi în peştii ăştia, că aici totu-i poluat", filozofează bătrânul.
Şi chiar are dreptate: păsările "industriale" sunt în mod cert victime ale poluării. Chiar dacă înfrumuseţează zona prin zborul lor elegant, traiul zburătoarelor e, aici, departe de a fi firesc ori sănătos. Le trădează până şi penele, care de multe ori iau culoarea griului industrial ori a cărămiziului specific aluminei. Cu toate acestea, an de an sunt tot mai multe, semn că în zona industrială a Oradiei ceva fie le atrage, fie le păcăleşte...