Un bărbat de 33 de ani din judeţul Neamţ s-a ales cu dosar penal, după ce a încercat să intre în ţară, prin Borş, la volanul unui Volkswagen Passat CC, din 2013, declarat furat din Germania cu doar o zi înainte.

Anunţul a fost făcut joi, de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea, comisarul-şef Dan Lazăr, care a precizat că descoperirea a fost făcută pe 2 iulie, pe sensul de intrare în ţară, la controlul de frontieră, de poliţiştii Sectorului Borş.

"În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii de frontieră au constatat că vehiculul figurează ca "bun căutat ca probă în procedura penală", autoturismul fiind "însuşit fără drept" din Germania la începutul acestei luni. Valoarea maşinii este de aproximativ 28.500 euro", a precizat Lazăr.

Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul ITPF Oradea, până la finalizarea cercetărilor, în acelaşi timp, însă, şoferul moldovean s-a ales cu dosar penal.

"Poliţiştii de frontieră i-au întocmit persoanei în cauză actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru infracţiunea de tăinuire la furt, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun", a mai arătat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră.