Peste două miliarde de credincioşi catolici şi protestanţă din întreaga lume sărbătoresc duminică Paştele şi, din cauza restricţiilor impuse de pandemia de Covid-19, bisericile sunt goale. Slujbele de Înviere s-au celebrat fără credincioşi, care au putut cel mult să le urmărească la televizor sau pe internet.

„Un drept care nu ne va fi luat”

Papa Francisc a celebrat sâmbătă seara Vigilia Pascală, iar lipsa credincioşilor ca urmare a restricţiilor impuse din cauza pandemiei COVID-19 a fost evidentă în momentele în care Sfântul Părinte a slujit aproape singur în imensa Bazilică Sfântul Petru, scrie hotnews.ro.

Suveranul Pontif a transmis un mesaj emoţionant, spunându-le credincioşilor că omenirea cucereşte un drept care nu îi va fi luat niciodată: drept la speranţă. „În această noapte cucerim un drept fundamental, care nu ne va fi luat: dreptul la speranță. Este o speranță nouă, vie, care vine de la Dumnezeu. Nu este un simplu optimism, nu este o bătaie pe umăr sau o încurajare de ocazie, cu un zâmbet în trecere. Nu, este un dar al Cerului pe care nu puteam să ni-l procurăm singuri. Totul va fi bine, spunem cu îndârjire în aceste săptămâni, atașându-ne de frumusețea umanității noastre și făcând să iasă din inimă cuvinte de încurajare. Dar, cu scurgerea zilelor și creșterea temerilor, chiar și speranța cea mai îndrăzneață poate să se evapore. Speranța lui Isus este diferită. Pune în inimă certitudinea că Dumnezeu știe să întoarcă totul spre bine, pentru că până și din mormânt face să iasă viața”, a spus Papa.

“Ce frumos e să fim creștini care consolează, care își duc poverile unii altora, care încurajează: vestitori de viață într-un timp de moarte! În orice Galilee, în orice regiune a umanității la care aparținem și care ne aparține, pentru că toți suntem frați și surori, să ducem imnul vieții! Să reducem la tăcere strigătele de moarte, ajunge cu războaiele! Să se oprească producția și comerțul armelor, pentru că de pâine, nu de puști avem nevoie! Să înceteze avorturile, care ucid viața inocentă! Să se deschidă inimile celui care are, ca să umple mâinile goale ale celui lipsit de necesar”, a mai transmis Sfântul Părinte.

Sărbătoarea Floriilor

Tot duminică, creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Intrarea Domnului în Ierusalim – Floriile, zi care aminteşte de intrarea triumfală a Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulţimi de oameni cu ramuri de finic.

În condiţiile restricţiilor impuse de declararea stării de urgenţă, slujbele se oficiază în biserici de preoţi, fără credincioşi, şi se transmit online.

Pelerinajul de Florii a fost suspendat anul acesta, în săptămâna Sfintelor Pătimiri nu se săvârşeşte slujba Sfântului Maslu de obşte, iar slujba Învierii Domnului va fi oficiată fără participarea credincioşilor mireni, a anunţat recent Cancelaria Sfântului Sinod.

De Florii, oamenii mergeau la biserică pentru a sfinţi crenguţe de salcie pe care le pun la geamuri, la uşi sau la porţi. În unele părţi ale ţării, locuitorii de la sate se încing cu ramurile de salcie peste mijloc. Credinţa spune că acest ritual îi apără de boli şi îi face mai robuşti. De asemenea, apără casa de rele şi o protejează de evenimente neplăcute.

Ramurile de salcie care se împart în biserică în ziua de Florii simbolizează ramurile de finic cu care l-au întâmpinat mulţimile în Ierusalim pe Iisus.

În acest an, ramurile de salcie sau de finic vor fi binecuvântate în biserică şi vor putea fi distribuite de către voluntari credincioşilor din parohie care solicită aceasta. Voluntarii vor purta măşti şi mănuşi de protecţie, a transmis Biserica Ortodoxă.

Cu ziua de Florii începe ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor, în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.