Şeful Administraţiei Bazinale Ape Crişuri, Pasztor Sandor, a dovedit săptămâna trecută că ori are memoria scurtă, ori tupeul foarte mare. În urmă cu două săptămâni el prezentase două variante pentru amenajarea malului Crişului Repede pe porţiunea între Podul Dacia şi Podul Intelectualilor, dintre care una presupunea tăierea plopilor.

Pasztor declara atunci că, personal, o preferă pe aceasta, întrucât arborii sunt bătrâni, iar oraşul oricum va trebui să renunţe la ei în câţiva ani. După aceste declaraţii, consemnate de toată presa locală, ecologiştii i-au sărit însă în cap, astfel că săptămâna trecută, directorul a dat-o la întors şi n-a mai recunoscut nici în ruptul capului că ar fi vrut tăierea plopilor, dând vina pe ziarişti că n-au înţeles nimic din ce spusese prima oară.

Bihorel îi oferă lui Pasztor drept premiu un bax cu Lecitină, pentru întărirea memoriei şi, eventual, atenuarea aroganţei cu care s-a molipsit de când a început să se mişte prin lumea hidroconstructorilor...