În ciuda ploii mărunte şi dese, şeful Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, Pasztor Sandor, şi primarul Oradiei Ilie Bolojan au inaugurat joi un nou tronson de promenadă în oraş. De acum, orădenii se pot plimba pe malul Crişului Repede şi în zona cuprinsă între podul pietonal de la fostul centru de calcul şi Podul Decebal.

Tronsonul, lung de 515 metri, a "înghiţit" aproximativ 5.500 de metri cubi de piatră, care a fost pusă între aleea de promenadă şi râu. Promenada are şi rampe, astfel încât mămicile ori persoanele cu dizabilităţi să poată coborî, este iluminat, are punct de internet wireless, iar în perioada următoare va avea montate şi bănci şi coşuri de gunoi.

"Cu acest tronson, malul drept al Crişului Repede în Oradea este complet circulabil şi amenajat", a declarat Pasztor, la inaugurarea promenadei. Valoarea lucrărilor făcute de ABA Crişuri este de 6,4 milioane de lei, în timp ce contribuţia Primăriei vizavi de lucrările de iluminat şi mobilier urban e de un milion de lei. "Plantările sunt făcute în colaborare cu organizaţiile ecologiste, care ne-au spus ce fel de arbori să plantăm", a precizat şi primarul Ilie Bolojan.

Astfel, în Oradea a mai rămas de amenajat un singur tronson de promenadă, cuprins între Podul Intelectualilor şi Podul Ferdinand, pe malul stâng al Crişului. "Sperăm noi că în a doua parte a lunii iunie începem lucrarea, tot în comun cu Primăria. Noi vom începe consolidarea malului şi a promenadei, ca să nu încurce ulterior construcţia garajului subteran", a spus Pasztor, făcând referire la parcarea subterană pe care municipalitatea o va construi sub actuala parcare din strada Independenţei.

Potrivit lui Bolojan, proiectul tehnic al parcării subterane e finalizat. "Sper că până la sfârşitul acestei luni vom demara procedurile pentru licitaţie", a spus primarul, precizând că estimează că lucrările efective, care vor dura circa un an şi jumătate, vor începe în această toamnă.