Casa Darvas-La Roche a găzduit miercuri seară vernisajul unei expoziții rare pentru Oradea, cu 15 tablouri din colecții private, semnate de nume mari ale artei românești și europene. Horia-Roman Patapievici a deschis evenimentul cu o prezentare amplă, purtându-i pe invitați de la o lucrare la alta.
Printre tablourile expuse se numără lucrări de Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Camil Ressu, Samuel Mützner, Horia Bernea, Ștefan Dimitrescu și Antal Berkes.
Evenimentul de miercuri seară a adunat câteva zeci de persoane, între care colecționari, medici, avocați și alți orădeni interesați de artă. Invitatul serii a fost Horia-Roman Patapievici, scriitor, cercetător privat în istoria ideilor și președintele grupului Artmark, care a făcut un tur comentat al lucrărilor.
Tablourile au fost aduse la Oradea de casa de licitații A10 by Artmark, în avanpremiera Licitației de Vară, programată pe 18 iunie. Expoziția este organizată la Casa Darvas-La Roche în parteneriat cu Oradea Heritage.

Preț de mai bine de o oră, Horia-Roman Patapievici a însoțit invitații de la un tablou la altul și le-a arătat cum pot fi privite lucrările dincolo de prima impresie. A vorbit despre culoare, lumină și despre urmele lăsate de timp pe pânză, dar mai ales despre felul în care un tablou începe să se deschidă atunci când stai în fața lui mai mult de câteva clipe.
„Ca să vezi puțin trebuie să vezi mult și ca să vezi ceva trebuie să vezi enorm”, le-a spus Patapievici celor prezenți, explicând că apropierea de pictură se face prin exercițiu și prin contact direct cu lucrările.

El i-a îndemnat pe participanți să privească tablourile nu doar de la distanță, ci și de aproape, pentru a observa pensulația și felul în care culoarea „respiră” pe pânză.
Grigorescu, „mereu proaspăt”
Printre vedetele serii s-au numărat două lucrări semnate de Nicolae Grigorescu. În fața lucrării „Boulean pe drum”, Patapievici a remarcat că este una dintre puținele picturi ale lui Grigorescu în care boul apare fără car, scos parcă din rostul lui obișnuit. Nu l-a privit ca pe un simplu animal de muncă, ci ca pe o prezență așezată într-o lume calmă, aproape idilică, în care Grigorescu își plasează adesea personajele. De aici, spunea el, vine și prospețimea pictorului, care nu caută noutatea cu orice preț, dar rămâne mereu viu.

În fața lucrării „Nalbe”, Patapievici a vorbit despre delicatețea compoziției și despre felul în care fondul pare să se retragă, lăsând florile în prim-plan.
A atras atenția și asupra urmelor lăsate de timp în stratul de culoare, spunând că frumusețea unei lucrări se vede și în felul în care îmbătrânește.

În expoziție a atras atenția și un nud semnat de Nicolae Tonitza, una dintre temele importante ale pictorului. Potrivit Artmark, lucrarea de mari dimensiuni datează din anii 1929-1930, perioadă considerată una de vârf în creația artistului, și provine din colecția regizorului Sică Alexandrescu.
Lucrarea este, de altfel, și cea mai valoroasă piesă din selecția adusă la Oradea, fiind estimată de Artmark la 65.000-85.000 de euro.

Pentru publicul orădean miza expoziției a fost mai ales întâlnirea directă cu tablouri care, de regulă, stau în colecții private și ajung rar să fie văzute de aproape.
Expoziția poate fi vizitată doar joi, 4 iunie, gratuit, între orele 10 și 18, la Casa Darvas-La Roche.