Patriarhia Română a reacționat public față de proiectul de lege care propune legalizarea și reglementarea prostituției în România, inițiativă legislativă depusă recent la Camera Deputaților și susținută inclusiv de un deputat PNL de Bihor.
Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române își exprimă „îngrijorarea profundă și dezaprobarea” față de un asemenea demers, pe care îl consideră incompatibil cu învățătura de credință ortodoxă și cu respectarea demnității persoanei umane.
Într-un comunicat transmis presei, Patriarhia subliniază că „prostituția reprezintă o formă gravă de exploatare și tranzacționare a trupului omenesc în scop financiar, având consecințe negative profunde asupra persoanei și asupra societății în ansamblu”.
Potrivit BOR, legalizarea acestei practici „nu conduce la vindecarea realităților sociale dureroase asociate prostituției”, ci, dimpotrivă, „favorizează proliferarea lor, contribuind la desconsiderarea demnității umane și la degradarea morală a societății”.
Biserica amintește și de angajamentele internaționale asumate de statul român, arătând că România este semnatară a Convenției ONU pentru suprimarea traficului de persoane și exploatării prostituției semenilor, document care afirmă că prostituția este „incompatibilă cu demnitatea și valoarea ființei umane și pune în pericol bunăstarea individului, a familiei și a comunității” și care obligă statele semnatare să interzică prostituția organizată.
Din perspectivă teologică, Patriarhia invocă explicit învățătura Sfintei Scripturi și a Bisericii Ortodoxe, care afirmă constant incompatibilitatea prostituției cu viața spirituală. „Din perspectivă creștină, trupul omenesc este «templu al Duhului Sfânt», iar orice formă de exploatare sexuală sau de folosire degradantă a acestuia constituie o încălcare gravă a demnității personale și afectează pe termen lung sănătatea fizică, psihică și sufletească a persoanei”, se arată în comunicat.
Reprezentanții Bisericii contestă și argumentele invocate de inițiatorii proiectului, potrivit cărora legalizarea ar contribui la combaterea traficului de persoane și a exploatării sexuale. „Legiferarea prostituției nu va conduce la eradicarea traficului de persoane, nici la eliminarea exploatării sexuale și nici la dispariția prostituției ilegale”, avertizează Patriarhia.
În acest context, Patriarhia Română precizează că va continua să își exprime „o poziție publică fermă” ori de câte ori inițiativele legislative „contravin, în mod evident, valorilor morale și mărturisirii de credință a Bisericii Ortodoxe Române”.
Proiectul de lege criticat de Patriarhie a fost depus la Camera Deputaților de mai mulți parlamentari PNL și unul PSD și propune reglementarea, autorizarea și controlul activităților de natură sexuală, inclusiv prin introducerea unui cadru fiscal și a unor controale periodice. Printre coinițiatori se numără și deputatul PNL de Bihor Călin-Grațian Gal. Inițiativa urmează să intre în dezbatere parlamentară, conform procedurilor.