Miercuri, la proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat, unde absolvenţii de clasa a XII-a au avut de ales între matematică şi istorie, patru elevi au fost daţi afară din sala de examen, pe motiv că au încercat să copieze.

Potrivit lui Claudiu Damian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, doi dintre tinerii eliminaţi susţineau examenul la Colegiul Naţional Samuil Vulcan Beiuş, unul la Colegiul Tehnic Alexandru Roman Aleşd şi unul la Colegiul Economic Partenie Cosma Oradea. Ei vor mai avea dreptul să se înscrie la Bacalaureat peste două sesiuni, adică cel mai devreme în toamna anului 2017.

Din cei 3.800 de elevi înscrişi la examenul de miercuri, dintre care 1.257 au optat pentru istorie, iar 2.543 pentru matematică, 125 nu s-au prezentat.

Vineri, absolvenţii de liceu vor avea ultimul examen din cadrul Bacalaureatului, proba la alegere a profilului. Notele vor fi afişate pe data de 12 iulie, iar cele finale, după contestaţii, pe 16 iulie.