Patru incendii serioase au avut loc în Bihor în aceeaşi zi: două de vegetaţie uscată, dar şi două izbucnite la magazii sau anexele unor gospodării. La Meziad, o magazie fost distrusă de focul produs de efectul de lupă pornit de la nişte cioburi de sticlă.

Incendiul de la Meziad s-a produs miercuri în jurul orei 15.30, fiind alertaţi pompierii Secţiei Beiuş.

"Până la sosirea echipajelor la adresa indicată de apelantul numărului unic 112, doi pompieri militari din cadrul Secţiei Beiuş (cu domiciliul în localitatea Meziad) (foto jos - n.r.), aflaţi în timpul liber, au asigurat prima intervenţie, acţionând pentru evacuarea unor bunuri din magazia la care se manifesta incendiul şi pentru localizarea focarelor, diminuând pericolul extinderii flăcărilor la locuinţa aflată la o distanţă mai mică de cinci metri", arată un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Timp de 3 ore, pompierii au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, pentru a proteja casa din apropiere dar şi pentru a stinge focarele.

Focul a mistuit acoperişul magaziei construite pe profile de susţinere din lemn, 400 de baloţi de fân, două căruţe şi lemne de foc, dar militarii au reuşit să împiedice propagarea incendiului la locuinţă, salvând astfel bunuri de o valoare semnificativă. "Cercetările efectuate la faţa locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului căldura solară radiată de cioburi de sticlă (efect de lupă)", arată ISU.

Şi în Ineu a fost un incendiu puternic, la un acaret, în jurul orei 22. Când pompierii Detaşamentului 1 Oradea au ajuns la faţa locului, flăcările se manifestau violent la o construcţie auxiliară şi la acoperişul locuinţei, ameninţând să se extindă la întreaga casă.

"Echipajele de pompieri au stins incendiul în aproximativ 10 minute, împiedicând propagarea acestuia la întregul acoperiş al casei şi la încăperi. Au ars circa 50 de metri pătraţi din acoperişul locuinţei şi trei scule electrice depozitate în acaret", arată ISU.

Focul a izbucnit de la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

Tot miercuri, echipajele Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea au localizat şi lichidat două incendii produse la terenuri virane situate în Alparea, comuna Oşorhei şi pe strada Dimitrie Anghel din Oradea, evenimente soldate cu arderea vegetaţiei uscate.

Vezi mai jos imagini cu incendiul de la Meziad (video: ISU Crișana)