În noaptea de joi spre vineri, pompierii bihoreni au intervenit pentru stingerea a două incendii care au distrus în total patru maşini.
Cea mai gravă situaţie a fost la Marghita, unde din cauza unui scurtcircuit la un autovehicul, flăcările au cuprins trei maşini parcate una lângă alta şi ameninţau chiar o locuinţă aflată la parterul unui bloc.
Alarma s-a dat în jurul orei 2.30, iar când pompierii au ajuns pe strada Piaţa Independenţei, erau în flăcări toate cele trei maşini. "După executarea recunoaşterii, echipajele au constatat că incendiul se manifesta la trei autoturisme, din care unul ardea generalizat, cu posibilitate de propagare la un al patrulea, respectiv la un apartament situat la parterul blocului", se arată într-un comunicat transmis vineri de ISU Crişana. Din cauza temperaturilor înalte degajate, un geam de la apartament era deja fisurat, iar jaluzelele ferestrei topite.
13 pompieri militari au intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă şi au reuşit să stingă focul în circa 10 minute. "În urma producerii incendiului, un autoturism a ars în proporţie de 90%, un al doilea în proporţie de 50%, iar cea de-a treia maşină a fost afectată în proporţie de 20%", a mai transmis ISU.
Un incendiu similar s-a produs şi în satul Săbolciu, comuna Săcădat. Pompierii au stins focul în 15 minute, dar n-au mai putut să salveze nimic din maşină, care a fost distrusă în totalitate.
Cercetările făcute de pompieri au indicat drept cauză probabilă în ambele incendii scurtcircuite electrice. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.