Patru sportivi orădeni de la Palatul Copiilor şi Elevilor s-au clasat pe podium la întrecerile finale ale Campionatului Naţional de karting şcolar.

Competiţia a cuprins opt etape, care s-au desfăşurat pe parcursul acestui an, în oraşe precum Craiova, Reşiţa, Arad, de patru ori, Oradea şi Cugir, iar la sfârşitul desfăşurării acestora, Oradea are doi campioni naţionali şi doi vicecampioni naţionali.

Cele mai bune rezultate le-au obţinut Antonio Cohuţ, la clasa 60 cm cubi mini, devenit campion naţional, şi Alexandru Ternovan, la clasa mobră, care a terminat tot pe primul loc şi a intrat, de asemenea, în posesia titlului de campion naţional.

Ultima etapă a Campionatului Naţional s-a desfăşurat în perioada 25-26 octombrie, pe pista Las Vegas din judeţul Arad, unde Antonio Cohuţ, de numai 9 ani, la calificări a pornit al IV-lea, dar a reuşit să se impună şi să câştige calificările.

În ziua a doua, Antonio a plecat, prin urmare, din pole position, reuşind să conducă cursa până la sfârşit fără probleme, deşi "următorii doi concurenţi aveau motoarele model nou, un motor de-al lor fiind mai scump de cinci ori decât motorul meu", după cum a declarat Antonio.

"Am vrut să le arat că experienţa îşi spune cuvântul", a mai precizat tânărul pilot orădean. El vrea să îi mulţumească în primul rând mecanicului său, Pastiu Cosmin, "care i-a înfruntat pe mecanicii de la Red Motors şi JNC Performance, dovedind ca este un as şi cu aceasta am reuşit să ajung campion naţional", după cum a mai declarat Antonio Cohuţ.

Tot la clasa 60 cm cubi, un alt orădean, Vlad Oros, tot de 9 ani a terminat pe locul al doilea, devenind vicecampion naţional.

La clasa mobră, după Alexandru Ternovan, un alt pilot orădean de la Palatul Copiilor şi Elevilor, Silviu Rus, în vârstă de 15 ani, s-a situat al doilea, intrând şi el în posesia titlului de vicecampion naţional.