Subcomisarul Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliţiei bihorene, a anunţat marţi că poliţiştii de investigare a fraudelor au finalizat cercetările şi au propus trimiterea în judecată a cinci persoane suspectate. Cei cinci, patru orădeni şi un clujean cu vârste între 32 şi 45 de ani, sunt bănuiţi că au înşelat mai multe firme cu peste 450.000 lei, folosindu-se de acte false.

Concret, în perioada aprilie-iulie 2010, trei dintre orădeni, reprezentanţi ai unor firme înregistrate în localitatea bihoreană Hidiş, convinşi de cel de-al patrulea orădean, au cumpărat material lemnos de la 10 firme din ţară, plătind cu file CEC şi bilete la ordin care au fost refuzate la plată din cauza lipsei de disponibilităţi în conturile celor două societăţi. Toată marfa, spun poliţiştii, a ajuns la orădeanul care i-a convins să cumpere.

În acelaşi an, în perioada iulie-august, unul dintre orădeni şi bărbatul clujean au cumpărat cărămidă de la o firmă din Neamţ şi au închiriat un excavator de la o firmă din Oradea, dându-se drept reprezentanţii unei firme din Bihor, în numele căreia au emis instrumente de plată false.

"Totodată, cei doi sunt bănuiţi că ar fi dispus fără drept de utilajul în cauză, prin vânzarea acestuia la un preţ derizoriu, de aproximativ 5.000 de euro, valoarea reală a acestuia fiind de 30.000 de euro", a precizat subcomisarul Alina Dinu.

Prejudiciul total provocat de cei cinci suspecţi este de peste 469.000 de lei. Poliţiştii au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de trimitere în judecată a suspecţilor.