Tinerii înotători de la Clubul Crişul obţin rezultate din ce în ce mai bune, cu toate că secţia lor este recent înfiinţată. La Campionatele Naţionale juniori II de la Baia Mare, desfăşurate în perioada 20-24 aprilie, elevii antrenorului Illes Zsolt au reuşit să cucerească patru medalii de aur, dintre care trei au fost cucerite de un singur sportiv, Ionuţ Gavriş la categoria 15 ani.
Gavriş a devenit astfel triplu campion naţional, impunându-se în probele de bras, aici unde sportivii de la CS Crişul par a deveni specialişti. Ionuţ Gavriş a câştigat cursele de 50, 100 şi 200 de metri, cu toate că antrenorul său nu spera la un asemenea rezultat.
"Nu mă aşteptam la trei medalii de aur. Mă aşteptam la o medalie de aur la 50 de metri. La 100 de metri, mă gândeam că dacă intră în primii trei, iar la 200, în primii cinci. Atât de mult şi-a dorit să câştige că efectiv şi-a îmbunătăţit recordul cu 6 secunde", a declarat antrenorul Illes.
Cel de-al patrulea titlu naţional la competiţia de la Baia Mare, care a reunit la start 250 de sportivi, băieţi şi fete, la categoriile de vârstă de 14, 15 şi 16 ani, a fost cucerit de Eric Vodă, la 14 ani, 50 metri.
"Avem afinitate la bras. Inclusiv antrenorul federal mi-a zis să pun în valoare această probă, fiindcă aici România stă mai slab faţă de alte ţări", a mai declarat antrenorul Zsolt Illes.