Timp de patru zile, Cetatea va deveni locul preferat al copiilor din Oradea, întrucât aici se va desfăşura prima ediţie a Kids Fest, un eveniment care va include numeroase spectacole de teatru, ateliere meşteşugăreşti, show-uri cu baloane uriaşe de săpun, precum şi invitaţi speciali sosiţi din Cluj: bufoni regali, păpuşi uriaşe şi "copaci" vorbitori pe catalige.

Zilele copiilor

Kids Fest va avea loc în perioada 1-4 iunie (între orele 10 şi 20) şi este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune, din subordinea Primăriei, în colaborare cu administraţia fortăreţei. Bugetul alocat este unul consistent, de 120.000 lei, iar programul este încărcat cu felurite evenimente pentru cei mici.

Directorul executiv al APTOR, Mihai Jurca, a arătat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că acesta este cel mai amplu eveniment dedicat copiilor care s-a organizat vreodată în Oradea. Programul evenimentului a fost conceput cu o multitudine de activităţi, de la spectacole de teatru ale trupelor orădene ori provenite din judeţele vecine, jonglerii, spectacole de magie, ateliere de creaţie, până la copaci vorbitori pe catalige sau păpuşi uriaşe vesel colorate.

10 ateliere de creaţie zilnice vor dezvolta imaginaţia celor mici pe parcursul celor 4 zile ale festivalului: Atelier Casa Meşteşugărească Oradea, Atelierul Olarului, Atelier Micul Patiser, Atelier de Luterie, etc. În data de 1 iunie, copii vor putea lua parte şi la un Atelier de creatie pe teme de Astronomie, puse la dispozitie de Asociaţia Astro Club Meridian Zero (orele 16:00-19:00). Tot pe 1 iunie, Asociaţia Noua Acropolă va pune la dispoziţia celor mici un Atelier de experimente ştiinţifice si Ateliere creative de origami şi pictură (intrare liberă).

Vizita bufonilor

Zilnic, vizitatorii vor avea parte de spectacole de teatru, un parc de jucării tradiţionale şi un labirint unde să-şi dezvolte abilităţile şi perspicacitatea.

În premieră pentru Oradea, echipa Famous Art din Cluj va fi prezentă zilnic în cadrul evenimentului cu Bufoni Regali (foto), care vor distra copii prin jocurile lor, Păpuşi Uriaşe care vor uimi prin dimensiune, marea surpriză fiind nişte "copaci" vorbitori pe catalige.

De asemenea, cei mici sunt chemaţi la spectacole precum "Scufiţa Roşie", "Visul unei nopţi de vară", "Cufărul fermecat" şi "Visul Magic", ei putându-se distra şi alături de Toppollina şi Hapciu şi chiar învăţa magie de la Eduard şi Bianca. De la Kids Fest nu vor lipsi nici concertele şi show-urile de dans.

Parada personajelor

În închiderea evenimentului, pe 4 iunie, ora 18, va avea loc o paradă a personajelor de poveste, care va anunţa şi deschiderea Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia. După paradă, pe scena din Cetate va avea loc show-ul "Plouă cu baloane" dat de Dr. Bubble şi Milkshake, semifinalişti la Românii au Talent.

Merită precizat şi faptul că cele două curţi ale Cetăţii Oradea vor fi "îmbrăcate" special pentru evenimentele dedicate copiilor, cu tobogane, trenuleţe, trambuline şi jocuri artizanale cu jucării de lemn. Organizatorii au anunţat că, tot în fortăreaţă, vor fi amplasate patru decoruri gigant, trei photocornere, un labirint şi porţi de intrare, toate realizate în colaborare cu Justin Design, firma care colorat Piaţa Unirii la Târgul de Paşti.