La iniţiativa Poliţiei Locale Oradea, peste 200 de copii orădeni de la grădiniţele 31, 41 şi 45, dar şi elevi de la Liceul Lorantffy Zsuzsanna şi-au petrecut ultima zi din săptămâna Şcoala Altfel făcând reclamă reciclării.

Preşcolarii şi elevii au ajuns de dimineaţă la Primărie, unde, grupaţi în aşa-numitele Patrule de Reciclare, au împărţit pliante despre cum pot fi valorificate deşeurile şi care este rolul reciclării. Copiii au bătut din uşă în uşă în birourile Primăriei, trecând pe la toţi funcţionarii, dar nu i-au ratat nici pe cetăţenii cu care s-au întâlnit în clădire.

Apoi, micuţii s-au dus în curtea Poliţiei Locale, unde au văzut ce tehnică şi armament au în dotare agenţii.

Acţiunea s-a încheiat într-o notă vesele şi colorată: toţi participanţii au aruncat în Crişul Repede, de pe podul Ferdinand, câte o narcisă galbenă ori albă, dorind să împrăştie astfel în jur veselie şi culoare.

"Vrem ca astfel de acţiuni să devină tradiţionale pentru Poliţia Locală Oradea", a explicat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Monica Ambro.