Decedat într-un teribil accident în noiembrie, anul trecut, actorul american Paul Walker, vedeta seriei "The Fast and The Furious" (Furios şi iute) va apărea în cel de-al şaptelea film cu ajutorul programelor de grafică digitală.

Studiourile Universal au anunţat că filmările pentru ce-al de-al şaptelea film din această serie cinematografică vor continua, iar scenele în care urma să apară Paul Walker vor fi realizate cu ajutorul a patru dubluri şi a imaginilor digitalizate, porivit Mediafax.

Actorul american mai avea de filmat aproape jumătate din totalul scenelor sale din acest film. După moartea sa, producătorii au luat decizia de a menţine proiectul şi de a finaliza pelicula potrivit scenariului original. Presa americană vorbea la un moment dat despre înlocuirea actorului decedat cu fratele său, Cody Walker, însă zvonul a fost infirmat.

Producătorii americani au optat în schimb pentru patru dubluri şi pentru imagini generate pe computer. Specialiştii în această tehnologie se vor baza pe scenele deja turnate, pentru a "împrumuta" dublurilor chipul starului decedat, cu ajutorul graficii digitalizate.

Nu este pentru prima oară când o astfel de decizie este luată în istoria cinema-ului. Pentru filmul Gladiator", producătorii au folosit aceleaşi mijloace atunci când actorul Oliver Reed a murit brusc, într-un bar. Chipul actorului defunct a fost lipit pe peliculă în momentul morţii personajului său, Proximo, interpretat de o dublură.

Moartea actorului Paul Walker a dus la o nouă alegere pentru producătorii francizei "Fast & furious". Regizorul James Wan şi scenaristul Chris Morgan au decis că Brian O'Conner - personajul jucat de Paul Walker - nu moarte la sfârşitul filmului, ci se pensionează, retrăgându-se din lumea curselor auto. Această alegere implică rescrierea câtorva scene şi turnarea acesteora.

Filmările de la "Furios şi iute 7" au fost întrerupte în decembrie 2013. Ele vor fi reluate la sfârşitul lunii aprilie, în Abu Dhabi.

Filmul, al şaptelea din această franciză cu maşini de curse, trebuia să fie lansat iniţial pe 11 iulie 2014. Filmele din seria "Fast & Furious", cu Paul Walker şi Vin Diesel în rolurile principale, au obţinut încasări totale de peste 2 miliarde de dolari pe plan mondial.

Paul Walker şi prietenul său, Roger Rodas, au murit pe 30 noiembrie 2013, după ce automobilul Porsche GT Carrera în care se aflau a depăşit spaţiul carosabil şi s-a izbit de un stâlp şi de un copac, explodând la câteva secunde după impact. Automobilul era condus de Roger Rodas, fost pilot de curse şi partener de afaceri al actorului american.