Iubitorii de muzică și de relaxare seara, în aer liber, sunt invitați să se lase purtați de emoție, sub bagheta maestrului Andrei Tudor.
La fel ca în alți ani, noua ediție a concertului Pop Simfonic la Catedrală va aduce, marți, la ora 20.30, pe scena din Piața Unirii artiști apreciați ca Paula Seling, Mihai Georgescu, Maria Mihali, Ovidiu Lazăr, Roxana Mureșan, Daniel Zamfir, Rebeca Moje, Cristina Pantea, Mara Iaz, Alessia Popa și Adrienn Kiss, precum și Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea și Corul de copii „Enjoy Music”.
Evenimentul este organizat de Episcopia Greco-Catolică de Oradea, în colaborare cu Filarmonica de Stat Oradea, Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Secretariatul de Stat pentru Culte, Visit Oradea și Asociația „Enjoy Music”, fiind parte din programul estival INITIO 2025.
„Ajuns la cea de-a V-a ediție, „Pop Simfonic la Catedrală” nu este doar un concert – este o tradiție care, an de an, adună comunitatea în jurul frumuseții muzicii. În Anul Cardinal Iuliu Hossu, declarat prin lege în 2025, această ediție îi aduce eminenței sale un omagiu și prin cântec, celebrând credința, curajul și demnitatea acestei mari personalități a istoriei noastre. Prin acest concert, Biserica vine în întâmpinarea societății, dorind să unească sufletele prin frumusețea care înalță și hrănește credința, bazându-se pe iubirea lui Dumnezeu”, transmit organizatorii.
Maestrul Andrei Tudor a pregătit pentru această ediție o piesă specială: „Ce e speranța”, pe versurile Andreei Andrei și în interpretarea Corului de copii „Enjoy Music”.
„Vă așteptăm să trăim împreună o seară în care muzica devine rugăciune, iar arta – o punte între inimi, chiar în inima orașului Oradea”, a transmis biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice Oradea.
Intrarea la eveniment este liberă.
Concertul face parte din proiectul estival INITIO, organizat de Filarmonica Oradea. Programul complet aici.