După avocata orădeancă Alexandra Sălăgian, ajunsă în faţa instanţei pentru că s-a urcat la volan cu o alcoolemie de 1,77 în sânge, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a mai trimis în judecată săptămâna trecută o alta, pentru aceeaşi faptă.

Este vorba despre Adriana Bejan, o tânără avocată stagiară, care vara trecută, mai exact pe 8 august, la 3 dimineaţa, după un chef în centrul oraşului, s-a urcat la volan, fiind prinsă cu o alcoolemie de 0.70 în aerul expirat şi 1,52 în sânge.

Sălăgian a scăpat ieftin, după cum se ştie, căci a semnat un acord de recunoaştere cu procurorii, care au decis să amâne aplicarea unei pedepse pe un termen de supraveghere de 2 ani, ca să nu-i păteze "cazierul" până acum imaculat.

Ca urmare, nu-i exclus ca şi colega ei să beneficieze de acelaşi tratament, că doar legea e aceeaşi pentru toţi. Mai ales pentru cei care trăiesc de pe urma ei...