Colegiul Director al PDL a decis fuziunea prin comasare cu PNL până la alegerile prezidenţiale. Decizia a fost luată în unanimitate.
Cele două partide vor avea un candidat unic la preşedinţia României. "Jumătatea lui iulie - 1 august ne va găsi cu un singur candidat desemnat. Eu aş spera că din partea unui singur partid. Dacă nu se poate fuziunea, atunci din partea celor două partide. Partidul Naţional Liberal trebuie să îşi anunţe cel cu care va intra în această competiţie şi după aceea va urma un sondaj", a declarat Vasile Blaga.
Blaga a mai spus că din această săptămână grupurile celor două partide din Camera Deputaţilor şi Senat vor lucra împreună.
"Am reconfirmat că dorim o fuziune a partidelor noastre, o fuziune între PNL şi PDL", a adăugat şi Klaus Iohannis, care este începând de luni şi preşedintele interimar al PNL.
"Două partide care nu pot renunţa la identitatea lor nu pot fuziona. Aseară am auzit-o pe Macovei că dânşii nu renunţă, iar noi am trecut în statut că nu putem renunţa la nume, identitate, putem să ne alăturăm într-o alianţă care poate să ţină măcar până la alegerile prezidenţiale şi apoi ne vom vedea fiecare rostul", a spus şi Mircea Ionescu Quintus.