Biroul Permanent Judeţean al PDL Bihor a decis, vineri, ca alegerile pentru conducerea organizaţiei să se desfăşoare pe 3 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

"Mai trebuie puse la punct o serie de detalii. Vineri, în şedinţa de BPJ se va decide tot calendarul, cu depunerea candidaturilor şi procesul de vot, iar tot atunci vom stabili şi ora exactă a desfăşurării alegerilor", a declarat pentru BIHOREANUL Dorin Corcheş, preşedintele PDL Oradea şi în acelaşi timp mebru în BPJ.

Deşi deocamdată doar actualul preşedinte interimar al PDL Bihor, deputatul Ştefan Seremi, şi-a dat ca sigură candidatura pentru funcţia de preşedinte, printre membrii partidului se zvoneşte că alături de acesta va candida şi omul de afaceri Radu Pentie jr, preşedintele Colegiului 9 şi unul dintre sponsorii de bază ai partidului, fostul subprefect Traian Abrudan, actualmente preşedinte al Colegiului 3, în prezent director al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Bihor, dar şi Mircea Matei, secretarul general al PDL Bihor, care e în acelaşi timp şi preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC).

Săptămâna trecută, acesta din urmă s-a ferit să răspundă concret la întebările ziariştilor privind eventuala candidatură la funcţia de preşedinte al PDL Bihor, spunând doar că "dacă voi candida, voi candida doar în echipă". Matei s-a limitat să remarce doar că PDL Bihor are nevoie de o "primenire" şi a spus că în opinia sa organizaţia are oameni suficient de tineri, dar şi de experimentaţi, "cu vârste între 35 şi 45 de ani, care pot să asigure la nivel local un drum care să ducă spre rezultate electorale bune".