Emil Boc, Vasile Blaga şi Theodor Paleologu sunt trei personalităţi diferite înscrise în cursa pentru şefia PDL, a căror carieră include mandate de primar, ministru, premier şi, respectiv, diplomat, se arată într-o prezentare făcută de agenţia Mediafax în ajunul Convenţiei naţionale a partidului de guvernământ.

Marele pitic din umbra Marinarului

Emil Boc a ajuns de la deputat PDL, primar de Cluj, apoi preşedinte al democrat-liberalilor şi prim-ministru, fiind primul premier demis de Parlament în urma aprobării unei moţiuni de cenzură.

Boc este perceput drept un politician fidel şefului statului, în a cărui umbră a fost constant plasat de către adversarii săi. Om cu o vastă pregătire teoretică, Emil Boc era, la 42 de ani, un politician care, cu excepţia mandatului la conducerea Clujului, nu a ocupat funcţii importante în aparatul de stat.

Emil Boc s-a născut în 1966, la Răchiţele, în judeţul Cluj, şi a absolvit Facultatea de Istorie si Filosofie (1991) şi Facultatea de Drept (1995). Boc are de asemenea o carieră universitară, ocupând funcţia de conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică şi la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.

Este doctor în ştiinţe politice şi filozofie politică al Universităţii Babeş-Bolyai, din anul 2000, şi este de asemenea doctorand în drept constituţional şi instituţii politice. Începând din 1996, este avocat în Baroul Cluj.

A fost primar al Clujului din 2004, când a câştigat alegerile în faţa lui Gheorghe Funar. Mandatul său a fost reînnoit la alegerile locale din vara anului 2008.

A ocupat mai multe funcţii în cadrul Partidului Democrat - preşedinte al Biroului Politic Judeţean Cluj începând din anul 2000, când a şi obţinut primul mandat de deputat. A fost de asemenea vicepreşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, în 2002 şi lider al grupului parlamentar al PD din Cameră, respectiv preşedinte executiv al PD în anul 2003.

Din 2005, după ce Traian Băsescu a câştigat alegerile pentru Preşedinţia ţării, Emil Boc ocupă în prezent funcţia de preşedinte al PDL.

Buldogul din Bihor

Vasile Blaga, principalul contracandidat al lui Emil Boc la şefia PDL, deţine funcţia de secretar general al partidului, dar a fost şi ministru al Administraţiei şi Internelor în Guvernul Boc, funcţie pe care a mai ocupat-o la începutul guvernării Alianţei D.A - după un interimat de câteva luni, deţinut în paralel cu cel al Dezvoltării Regionale. Şi-a dat demisia în septembrie 2010 din Ministerul de Interne după scandalul caschetelor aruncate de către poliţişti în curtea Palatului Cotroceni.

Blaga a fost perceput ca un om de bază din partid, fiind asemănat cu "un buldog" şi existând zvonuri că acesta, din cauza firii sale directe şi ferme, nu ar fi agreat de preşedintele Traian Băsescu.

Vasile Blaga s-a născut în data de 26 iulie 1956, în satul Petrileni, judeţul Bihor. El este căsătorit şi are doi copii. În viaţa politică a intrat încă din 1990, ca preşedinte al Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN) Ştei şi vicepreşedinte al CFSN Bihor, apoi ca deputat FSN.

A fost prefect de Bihor, director general la Direcţia Regională Vamală Oradea, expert parlamentar şi, pentru doar o săptămână, în decembrie 2004, consilier prezidenţial pentru apărare, securitate şi siguranţă naţională. Între 2005 şi 2007, Blaga a fost ministru al Administraţiei şi Internelor.

A absolvit în anul 1981 cursurile Facultăţii de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic "Traian Vuia" din Timişoara, obţinând calificarea de inginer mecanic. După absolvirea facultăţii, între anii 1981-1990, ocupă diverse funcţii, inclusiv pe cea de director comercial în cadrul Întreprinderii Mecanice Hiperion din oraşul Ştei. A ocupat funcţiile de preşedinte al CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) Ştei şi vicepreşedinte al CFSN Bihor până în anul 1991, când a devenit preşedinte al FSN Bihor.

La alegerile din 20 mai 1990 a fost ales deputat de Bihor pe listele Frontului Salvării Naţionale. În această calitate a deţinut funcţia de membru al Comisiei pentru apărare şi asigurarea ordinii publice din Camera Deputaţilor. Şi-a dat demisia din funcţia de membru al Parlamentului la data de 14 februarie 1992, fiind numit în funcţia de prefect al judeţului Bihor.

Vasile Blaga a îndeplinit funcţiile de prefect de Bihor (1991-1993) şi apoi de director general la Direcţia Regională Vamală Oradea (1993-1996). Este membru fondator al Partidului Democrat (1991), deţinând funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Bihor a PD (1991-1997).

În urma alegerilor din octombrie 1996, a fost ales senator de Bihor pe listele Partidului Democrat. În legislatura 1996-2000 a făcut parte din Comisia pentru privatizare şi administrarea activelor statului, precum şi din Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului. Între anii 1997-2001 a îndeplinit funcţia de secretar general al PD. În anul 1999 a absolvit Colegiul Naţional de Apărare. Între anii 2000-2004, Blaga a lucrat ca expert parlamentar. În anul 2001, a fost ales în funcţia de vicepreşedinte cu probleme organizatorice al PD şi preşedinte al PD Bucureşti.

Sus, jos, sus...

După alegerile generale din noiembrie 2004, în care a îndeplinit funcţia de şef al campaniei prezidenţiale a lui Traian Băsescu, noul preşedinte al României l-a numit pe Vasile Blaga, la 21 decembrie 2004, în funcţia de consilier prezidenţial pe probleme de apărare, securitate şi siguranţă naţională, şef al Departamentului Securităţii Naţionale al Administraţiei Prezidenţiale. A fost reales ca senator de Bucureşti pe listele PD pentru legislatura 2004-2008.

La data de 29 decembrie 2004, Vasile Blaga a fost numit în funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor în Guvernul Tăriceanu, demisionând din cadrul Administraţiei Prezidenţiale. Din anul 2004, este şi membru în Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei Dreptate şi Adevăr (PNL-PD). În anul 2005, este ales în funcţia de secretar general al Partidului Democrat.

Printre iniţiativele de atunci ale ministrului Vasile Blaga se află pachetul de proiecte legislative pentru reforma în administraţia publică (proiectul de lege-cadru a descentralizării, proiectul de modificare a Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, proiectul de lege privind finanţele publice locale, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public), proiecte de legi în domeniul combaterii corupţiei şi a crimei organizate.

Vasile Blaga a fost înlocuit din funcţie la data de 5 aprilie 2007, odată cu restructurarea Guvernului Tăriceanu prin ieşirea Partidului Democrat de la guvernare.

În 2008, intră în cursa pentru Primăria Capitalei, fiind învins de independentul Sorin Oprescu. Tot în anul 2008, a candidat pentru prima dată în sistem uninominal, într-un colegiu din sectorul 3, câştigând, astfel, cel de-al treilea mandat de senator.

În decembrie 2008, a fost numit ministru al Dezvoltării Regionale, iar după retragerea PSD de la guvernare a deţinut cu titlu interimar conducerea Ministerului de Interne, la care a renunţat în urma contestărilor fostului deţinător al portofoliului, social-democratul Dan Nica.

Outsiderul

Cel de-al treilea candidat în cursa pentru şefia PDL,Theodor Paleologu, fiul lui Alexandru Paleologu şi diplomat de la vârsta de 32 de ani, este deputat PDL şi fost ministru al Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.

Theodor Paleologu s-a născut în 1973 în Bucureşti şi a crescut în mijlocul grupului de intelectuali din jurul tatălui său, cunoscutul scriitor, senator şi ambasador Alexandru Paleologu. După 1990, s-a specializat în ştiinţe politice şi filozofie la Sorbona şi Ecole Normale Superieure din Paris, obţinând un doctorat în studii politice la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales şi la Universitatea din Munchen, în 2001. A predat apoi la universităţi din Europa şi Statele Unite.

S-a lansat în diplomaţie la 32 de ani, când a devenit ambasador al României în Danemarca şi Islanda, post pe care l-a deţinut între anii 2005 şi 2008. A renunţat la post pentru a candida, din partea PDL, la alegerile legislative din noiembrie 2008, în urma cărora a obţinut un mandat de deputat, iar apoi a ocupat funcţia de ministru al Culturii.

Marea finală

Marea confruntare îi opune de fapt pe doi dintre candidaţi, Emil Boc şi Vasile Blaga, vremea unor lideri precum Paleologu fiind încă departe, potrivit aprecierilor analistului Indira Crâsnea de la Mediafax, care prognozează "că după Convenţia Naţională, PDL va fi acelaşi şi va rămâne acelaşi pentru că îl împiedică limitele şi toleranţa scăzută faţă de schimbarea modelului de lider".

În ceea ce îl priveşte pe politicianul bihorean, acelaşi comentator consemnează: "Deşi diverşi îl pun în contrapondere cu micul premier (este un automatism), Vasile Blaga este cam din acelaşi club. Ambii se însoresc de la Traian Băsescu, deşi lumina de acolo îi scaldă diferit şi sunt de aceeaşi băţoşenie intrinsecă. Doar că Blaga are un acel "ceva" care satisface un soi de alean după omul forte. Este mâna de oţel care îţi dă un bobârnac duios şi nu te superi, ba mai vrei. Vasile Blaga ar fi fost foarte preţuit într-un partid din "perfidul Albion". El este organizatorul, sergentul, cătana bătrână care scoate untul din recruţi. Laconismul lui Blaga induce altceva decât cel al lui Boc, anume forţa. Uneori, rebeliunile (reale?) ale lui Blaga răzbat, pentru că el mai şi zgârie, în timp ce Boc doar strânge în pumn o batistă albă şi apretată, de băiat cuminte".