Într-o conferinţă de presă desfăşurată joi, la sediul partidului, deputatul PDL Liviu Laza Matiuţă a anunţat că a adresat, din nou, interpelări miniştrilor Radu Fenechiu (Transporturi) şi Dan Şova (Proiecte de Infrastructură şi Interes Naţional) pe tema Drumului Naţional 76 care leagă Oradea de Beiuş, respectiv de Deva. Care, în ciuda promisiunilor politicienilor USL de la nivel central şi local, este în continuare plin de gropi şi distruge maşinile bihorenilor.

"La 1 aprilie, domnul Mang (vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi preşedintele PSD Bihor - n.r.) zicea că sunt fonduri pentru reabilitare, la o zi după, Instituţia Prefectului venea cu comunicat că sunt fonduri pentru reparaţii şi încep lucrările, iar pe 4 aprilie a venit domnul Dragnea, că a vorbit cu firma de la Timişoara să reabiliteze drumul, urmând ca banii să fie plătiţi anul viitor, deşi acest fapt nu se poate", a spus Matiuţă.

Deputatul a spus că, deşi pe anumite porţiuni gropile au fost "decupate", iar maşinile îşi "rup" roţile în ele, nici măcar pe acele tronsoane lucrările nu au fost duse la bun sfârşit. "În faţa Primăriei Lunca s-a creat efectiv un şanţ, iar în zonă se circulă cu viteza întâi. La Hidişel e "autostradă" comparativ cu această porţiune de drum. La Sâmbăta, nu mai vorbesc. S-au decupat gropi de aproape două luni de zile, dar mai bine nu decupau, căci au trecut 60 de zile şi nu s-a asfaltat nici un metru pătrat. Nu-l reabilitează", a spus deputatul, arătând că, dacă autorităţile naţionale nu reuşesc să rezolve problema, ar trebui luată în considerare ipoteza ca anumite porţiuni să fie făcute drum judeţean.

"Vor începe la întâi"

Dacă în luna aprilie Consiliul Judeţean anunţa că "lucrările se reiau în scurt timp" şi că "au primit finanţare integrală", contactat de BIHOREANUL, acum, preşedintele Consiliului Judeţean, Cornel Popa, nu a răspuns la telefon.

În schimb, purtătorul de cuvânt al CJ, Mircea Jacan, a declarat că instituţia a trimis mai multe solicitări la Compania Naţională de Drumuri Naţionale şi Autostrăzi, care gestionează acest drum, pentru lămurirea situaţiei. "Încă de la începutul săptămânii trecute, am transmis CNADNR adrese în care solicităm să ni se comunice clar termenele în care încep lucrările, pentru că există o mare presiune şi situaţia drumului este foarte proastă. Încă aşteptăm răspunsurile", a declarat Jacan.

Vicepreşedintele Ioan Mang susţine, însă, în continuare că lucrările se vor relua "în scurt timp", afirmând că lucrări de reparaţii au început pe unele porţiuni. "Ceea ce n-au făcut ei în cel puţin 4 ani, cât au condus ţara, nu putem nici noi face într-o lună, dar lucrările sigur vor începe. Trebuia după 10 mai, dar s-au amânat. Cele de reparaţii au început, sunt porţiuni unde se vede, dar şi lucrările de reabilitare se vor relua", a spus Mang.

Solicitat, la rându-i, pe această temă, prefectul Claudiu Pop a spus că cel mai probabil lucrările vor începe de la 1 iunie, pe banii constructorului care a câştigat licitaţia de reabilitare, CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara. "Din informaţiile primite la începutul acestei săptămâni de la directorul Regional al CNADNR, domnul Cecan, şi de la reprezentantul local, domnul Piţurcă, lucrările vor începe undeva în jurul datei de 1 iunie. Este vorba de lucrări de reparaţii, care vor fi executate de CCCF, pe DN 76, dar şi despre lucrări la cele trei poduri, între Sâmbăta şi Copăceni, care au fost începute şi nu au fost finalizate", a declarat Claudiu Pop.

Probleme în Educaţie şi Agricultură

Pe de altă parte, în aceeaşi conferinţă de presă Laza Matiuţă a vorbit şi despre alte interpelări şi întrebări adresate miniştrilor USL. Una dintre ele a fost transmisă ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, pentru faptul că din octombrie anul trecut ministerul nu a decontat sumele pentru abonamentele elevilor navetişti, iar o alta - ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, pentru faptul că locuitorii din comuna Cărpinet sunt discriminaţi la plata subvenţiilor în activităţile agricole, pe motiv că, deşi este defavorizată, zona nu se află pe anexa cu criteriile de încadrare, iar astfel localnicii primesc subvenţii mai mici.

Totodată, Matiuţă a mai criticat şi nerespectarea altor promisiuni electorale ale USL, arătând că în loc să creeze noi locuri de muncă, va desfiinţa 15.000 de locuri de muncă din sistemul bugetar, respectiv pentru ordonanţa Guvernului ce prevede că primăriile pot intra în insolvenţă dacă datoriile lor sunt mai vechi de 90 de zile şi depăşesc 15% din buget sau dacă nu şi-au achitat drepturile salariale ale personalului pentru o perioadă mai mare de 90 de zile de la data scadenţei.

Deputatul a arătat că legea va afecta mai ales administraţiile locale mici, care şi aşa se descurcă foarte greu şi nu îşi pot achita obligaţiile. "Cărpinetul şi Criştiorul de exemplu au achitat salariile profesorilor pe luna aprilie cu întârziere pentru că administraţia locală nu are bani, Vaşcăul şi Nucetul au plătit, dar 2-3 luni n-or să mai aibă fonduri. Sunt bani din TVA, din deduceri de TVA, care nici aşa nu le-au fost acordaţi de la Consiliul Judeţean. N-au culoarea potrivită", a spus Matiuţă.