Prin vocea consilierului Dorin Corcheş, democrat liberalii care fac parte din legislativul local şi-au exprimat regretul că au girat două proiecte a căror legalitate ar fi fost contestată de către Prefectură. Este vorba despre instituirea unei taxe speciale pentru locatarii din clădirile cu valoare istorică din centrul urbei, în vederea renovării faţadelor.

„O taxă specială se încasează doar de la beneficiarii, persoane fizice sau juridice, ai unor servicii publice", a declarat, marţi, la conferinţa de presă a PDL, Dorin Corcheş. El a apreciat că nimeni nu poate fi obligat să fie beneficiar al acestor servicii şi că respectiva taxă este o aberaţie fiscală.

„Cerem revocarea celor două hotărâri şi ne angajăm să îl susţinem necondiţionat pe primar în cazul în care sumele cu care vor contribui locatarii vor avea statut de contribuţii voluntare ale locatarilor, nicidecum de obligativitate", a spus consilierul PDL.

În ceea ce priveşte greşeala sa şi a colegilor de partid, care au votat în favoarea celor două hotărâri, pentru ca acum să le descopere erori, Corcheş a avut şi o explicaţie: „S-a întâmplat din cauza modului abject în care executivul local alcătuieşte şi ne furnizează materialele ce urmează a fi dezbătute în plen. Este inacceptabil să primim unele materiale chiar în timpul şedinţei de Consiliu".

UPDATE:

Solicitat de BIHOREANUL, prefectul Gavrilă Ghilea a declarat că nu ştie nimic despre vreun aviz de nelegalitate dat de Prefectură în acest caz. „Noi am dat aviz de nelegalitate pentru taxele de grădinţă şi de comercializare nocturnă a alcoolului", a afirmat Ghilea, precizând că nu ştie la ce se referă Dorin Corcheş.

Ulterior, contactat telefonic, Mircea Matei a afirmat că este vorba doar de o sesizare adresată Prefecturii de către consilieri locali ai PDL, dar că nu s-a dat încă aviz nelegal pentru taxa specială pentru renovarea clădirilor din centrul istoric. „Există o sesizare, orice se poate întâmpla în acest caz. Oricum, taxa este pe lângă lege", a spus scurt Matei.