Proprietarii celor 20 de case de pe strada Ghioceilor din Sântandrei, debranşaţi de Compania de Apă Oradea în urmă cu două săptămâni de la reţeaua de apă şi canalizare fiindcă erau racordaţi fraudulos şi nu plăteau aceste servicii, sunt şi în prezent lipsiţi de acestea.
Negocierile purtate săptămâna trecută de proprietari cu CAO nu au dus nicăieri. Compania a cerut ca oamenii să achite în trei rate egale echivalentul a circa 15.000 euro reprezentând contravaloarea serviciilor consumate în ultimii trei ani, asumându-şi reluarea furnizării acestora după plata primei rate, lucru care deocamdată nu s-a întâmplat.
Nu de alta, dar unii dintre proprietari şi-au amintit brusc că s-au mutat în case noi şi consumă apă fraudulos de numai doi ani, nu de mai mulţi, ca alţi vecini. Şi doar n-o să plătească pentru apa pe care nu au consumat-o, mai ales după ce s-au obişnuit s-o folosească ani de zile fără să dea un leu...