Fostul primar liberal al Marghitei, Marcel Sas Adăscăliții, care la alegerile din 2024 nu a mai prins al doilea mandat, a apucat-o pe un cu totul alt drum. Unul departe de politică, în mijlocul naturii.
La începutul lunii iulie, fostul edil a luat-o la pas Via Transilvanica, un traseu de 1.400 de kilometri prin munți și peste dealuri, care începe în nordul țării, la Mănăstirea Putna, și se termină în sud la Drobeta-Turnu Severin.
Sas Adăscăliții l-a străbătut de unul singur, cu rucsacul în spate și o pălărie de explorator pe cap, propunându-și să facă pe jos cel puțin 400 de kilometri.
O dată la una-două zile, a postat pe Facebook și scurte videoclipuri, cu vorbe încurajatoare despre cum viața merită trăită din plin și cum trebuie să fii ambițios ca să-ți atingi planurile.
Se pare că experiența i-a priit, pentru că zilele trecute, CSM a anunțat că l-a cooptat pe fostul primar ca manager al echipei de handbal. Drumurile prin natură l-au adus iar la „butoane”...