În vara recent încheiată, trei elevi serioşi din clasa a X-a D de la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu, Raul Ştefan Pantiş, Marius Cazan şi Andrei Oros, au spus "da" unui concurs naţional de chimie aplicată. Împreună, am făcut un studiu ecologic pe Pârâul Peţa, pentru a documenta rezervaţia purtătoare a unor specii relictare.

Frumuseţea aceea de nufăr, o floare de o delicateţe şi o perfecţiune arhitecturală, simbol al curăţeniei, al liniştii (căci induce o stare de pace prin compuşii pe care îi conţine - lotusină şi nuciferină, stimulatori cerebrali), să o numesc "specie"? E o regină a florilor, care ne-a ales pe noi, locuitorii acestei zone, să o găzduim, străbătând erele geologice până în vremurile noastre, făcându-ne onoarea să îi fim contemporani.

Peţa era - ce trist, să folosesc trecutul - singurul loc din lume unde nufărul termal vegeta spontan. Nicăieri în lume nu mai există Roşioara lui Racoviţă, a noastră, de fapt! Rezervaţia a devenit o baltă pustie, cum pustii sunt sufletele acelora cărora nu le-a păsat de această moştenire. Nişte învingători fără glas au învins mileniile, dar noi, generaţiile postcomuniste din această parte de ţară, fiinţe cu minte şi cu suflet, le-am exterminat, ca într-un război al speciilor. Mânaţi, unii, de interesele noastre meschine, materiale, iar ceilalţi de nepăsarea noastră suverană.

Nişte specii, acolo, şi ele... Doar dispar peste 200 pe zi, pe planetă, într-un secol ce se consideră ecologist, în care pretindem că protejăm natura. Toate s-au dus pe apa sâmbetei!

Fie ca omenia bihorenilor să triumfe asupra "descurcărelii" materialiste contemporane. Fie ca nobleţea semenilor noştri cu putere de decizie şi de acţiune să se coaguleze şi să se multiplice în ajutorul dat unor gingaşe necuvântătoare, fără apărare. Fie ca noi toţi să realizăm că aveam lângă noi o capsulă a timpului îndepărtat, trimisă de Pământ nouă, din vremuri imemoriale, ca un arc în timp, mărturie şi îndemn la perenitatea vieţii. Aveam lângă noi...

Mirela Ardelean
Profesor
Liceul Onisifor Ghibu

Citiți și articolul: „Elevi şi profesori de la Ghibu au ţinut parastasul rezervaţiei Peţea (FOTO/VIDEO)