Compania Blue Air a inaugurat, luni, cursele charter pe ruta Oradea - Constanţa, iar astfel orădenii pot ajunge la Marea Neagră în doar o oră şi 15 minute. Pentru următoarele curse, preţul unui bilet dus-întors ajunge la circa 130 de euro.
Blue Air va opera cursa charter o dată pe săptămână, în zilele de luni, până în luna octombrie. De la Oradea, aeronavele pleacă la ora 19.15 şi aterizează pe Aeroportul "Mihail Kogălniceanu" din Constanţa la ora 20.30. La întoarcere, aeronavele decolează la ora 17.30 şi aterizează la Oradea la ora 18.45.
Călătorii care şi-au cumpărat bilete din timp au avut parte de preţuri promoţionale. Acum, însă, pentru cursa din 26 iunie un bilet costă 63 de euro, iar un zbor dus-întors costă aproape 130 euro.
Pentru următoarele săptămâni, preţurile biletelor – pentru o singură cursă – costă chiar şi 80-90 euro, unele zboruri din luna august fiind "sold-out". În schimb, potrivit digi24.ro, primul avion care a decolat din Oradea către Constanţa a avut disponibile 120 de locuri, însă s-au ocupat doar 77.