Liceul cu Program Sportiv Bihorul, Colegiul Naţional Iosif Vulcan şi Liceul Teoretic Lucian Blaga au fost competitorii cărora li s-a dat a doua şansă de a intra în marea finală a Balului Balurilor.

Aceştia au trebuit să demonstreze, însă, că o merită şi să treacă de probe precum cea de pufuleţi-viteză, în care, un reprezentat al echipei trebuia să înfulece contra cronometru un pachet întreg de pufuleţi sau cea de teleghidare a maşinuţelor printre picioarele echipei. De asemenea, elevii şi-au măsurat muşchii în proba în care atât băieţii cât şi fetele trebuiau să execute corect cât mai multe flotări.

Totuşi, cea mai importantă probă a fost cea de dansuri şi scenete orientale, cea care a dat şi tema acestei ediţii. Echipele s-au întrecut din răsputeri să conceapă momente artistice cât mai amuzante şi originale.

Echipa Liceului Teoretic Lucian Blaga, de pildă, a creat o întreagă poveste despre un negustor şi un hoţ arab, la care s-au alăturat "cadânele", dar şi o apariţie surprinză în timpul scenetei a lui Michael Jackson, care a sosit într-o cutie pe care scria "From Heaven to No Problem".

Pentru momentul lor, elevii au fost recompensaţi din plin de către public, dar şi de juriu, care, la sfârşitul serii, i-a desemnat câştigători. Echipa din Lucian Blaga a devenit astfel cea de-a treia finalistă a Balului Balurilor.

În ediţia următoare, alte trei licee vor mai primi o şansă de a se califica în marea finală a Balului Balurilor.